Lucrarile celebrului pictor flamand Peter Paul Rubens, care sunt gazduite de muzeul Prado din Madrid, pot fi vazute acum si pe internet datorita unui sistem video interactiv, au anuntat reprezentantii muzeului. Astfel, muzeul invita internautii sa exploreze "fiecare dintre picturile lui Rubens aflate in Prado", adauga comunicatul dat publicitatii de catre reprezentantii muzeului, scrie RTL info.be.

"Noutatea consta in posibilitatea de a explora exponatele si, in acelasi timp, posibilitatea sa faceti clic pe fiecare imagine pentru a o vedea la o rezolutie mare si a afla informatii suplimentare sub forma de text, audio sau video", adauga sursa citata.

Printre lucrarile care pot fi vazute de utilizatorii site-ului se numara "Cele trei gratii" si "Diana si nimfele surprinse de fauni".

In ianuarie 2009, Prado a facut un parteneriat cu Google Earth pentru a oferi utilizatorilor de internet posibilitatea de a vedea in detaliu 14 opere ale unor pictori celebri precum Velazquez, Hieronymus Bosch, Francisco Goya sau Rembrandt.