Dupa Google Earth, Google Maps si Google Street View, Google tocmai a lansat o noua aplicatie care permite utilizatorilor sa exploreze in detaliu, de aceasta data, corpul uman. Cel mai recent browser se numeste Google Body, si este, in principiu Google Earth pentru organismul uman, scrie usatoday.com.

Acesta este un model 3D al anatomiei umane si include diverse straturi, precum sistemul circulator sau cel nervos, oasele si muschii. Cu acesta aplicatie puteti mari sau micsora diverse straturi de piele, muschi, tesuturi si sistemul osos.

Daca vizitati bodybrowser.googlelabs.com cu un browser compatibil veti primi un model tridimensional al anatomiei umane care include mai multe straturi, precum sistemul circulator, cel nervos, oasele, muschii si venele.

Ceea ce este intr-adevar interesant este ca daca tastati pe un organ sau pe un os, de exemplu, veti intra direct in acea zona a organismului si veti putea observa cum arata in realitate.

Puteti privi imaginea in ansamblu, dar si in detaliu.

Pentru functionarea aplicatiei trebuie sa aveti ultimele versiuni ale browser-elor Chrome, Firefox si Safari. Nu are nevoie de Flash, Java sau alte plugin-uri pentru a rula.

Aplicatia este o noutate in ceea ce priveste studiul anatomiei si s-ar putea dovedi folositoare pentru cercetarile medicale.