Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
​CONTRIBUTORS/Context

Arta compromisului: de la "conservatorul" Edmund Burke la "socialistul" Barack Obama

de Alin Fumurescu     Contributors
Vineri, 10 decembrie 2010, 9:58 Actualitate | Internaţional


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
...vestea ca Obama (prin intermediul vicepresedintelui Joe Biden) a cazut la intelegere cu republicanii in chestiunea taxelor a facut rapid inconjurul mass media. Intelegerea a fost atacata vehement, atat de la stanga cat si de la dreapta. In incercarea (partial esuata) de a lamuri problema, presedintele a tinut in 7 decembrie o conferinta de presa. Cu aceasta ocazie a declarat: "This country was founded on compromise" ("Aceasta tara a fost creata prin compromis").

Afirmatia a devenit rapid o "catchline", imbratisata cu entuziasm de unii, hulita de altii (din nou, atat de la stanga, cat si de la dreapta). Internetul s-a inrosit, comentatorilor le-au intepenit gurile intorcandu-i pe toate fetele acuratetea. Pentru a intelege de unde atata patima de ambele parti e nevoie de putintica istorie. Pentru marea majoritate a politiologilor anglo-americani, afirmatia nu este catusi de putin neobisnuita.

Dimpotriva, se inscrie intr-o lunga traditie care sustine ca "politica este arta compromisului". T. V. Smith, un inversunat aparator al conceptului, scria pe la jumatatea secolului al XX-lea ca democratia este de neconceput in afara compromisului, iar alternativa o reprezinta violenta sau dictatura. Francis Biddle scria si el ca "este de buna seama evident oricarui American ca intreaga noastra viata nationala este cladita pe compromis si ca marea noastra institutie, Constitutia Americana, din care be tragem seva vietii noastre publice, este in sine un sir de compromisuri, mari si mici" ("of course it is obvious to any American that out whole national life is built on compromise, and that the great institution, the American Constitution, from which we suck the strength of our public life, is in itself a series of compromises, great and small").

Exemplele ar putea continua. Mergand inapoi in istorie, aflam ca dupa ce John Stuart Mill (un liberal-usurel-socialist) publica faimosul "Despre libertate", un discipol de-al sau, John Morley, (uitat astazi, din nefericire), publica si el "Despre compromis". (Demn de notat, in aceeasi perioada apar si "Despre guvernul reprezentativ" - Guizot - si "Democratia in America" - Tocqueville. De buna seama, oamenii secolului al XIX-lea devenisera constienti de conexiunile dintre libertate, democratie, reprezentare si .

.. compromis - dar si de dificultatile pe care aceste conditionari reciproce le prezinta pentru politica moderna. Subiectul, insa, se cuvine analizat de sine statator.) Si mai devreme, Edmund Burke, un irlandez-englez si un liberal-conservator, scria ca "orice guvernare, de fapt fiecare beneficiu si placere omeneasca, orice virtute si orice act prudent se bazeaza pe compromis si barter" ("All government, indeed every human benefit and enjoyment, every virtue, and every prudent act, is founded on compromise and barter").

[Imi cer scuze pentru traducerile bolovanoase.] Dar tot el scria si ca nimeni nu este dispus sa-si compromita "bijuteriile sufletului" ("the jewels of his soul"). Burke a fost apreciat (si injurat) deoptriva de catre Whigs si de catre Tories, asa ca in cele din urma a fost clasificat drept un "Old Whig", pentru a impaca si capra si varza, si sustinerea independentei coloniilor Americane, dar si condamnarea Revolutiei Franceze.

Dupa cum se vede, pe vremea aceea, oamenii erau ceva mai complicati, mai nuantati si mai greu de varat in cutiute cu etichete mai frumos sau mai urat colorate. Si-atunci, daca toata lumea pare de acord, de ce mai sunt si americani care considera compromisul o ... compromitere? O explicatie prima facie are de-a face cu the 3/5 compromise - compromisul prin care sclavii urmau sa fie numarati drept trei cincimi dintr-o persoana cand venea vorba despre reprezentarea statelor in functie de populatie.

Dar asta Obama stia cu siguranta, altminteri n-ar fi adaugat imediat dupa fraza cu pricina si "pe vremea fondarii Statelor Unite eu nu as fi putut intra pe usa din fata in aceasta sala". Dar fara acel compromis nu ar fi fost nici usa, nici sala, nici Casa Alba si nici presedintele Statelor Unite, pentru simplu motiv ca nu ar fi existat Statele Unite care sa aiba nevoie de o Casa Alba. Explicatia nemultumirii trebuie cautata asadar in alta parte, mai exact pe continentul European, unde compromisul nu s-a bucurat nici pe departe de o cariera atat de spectaculoasa in sfera politicii.

Cum se explica faptul ca aici nu se lauda nimeni cu vreun Maret (Great) Compromise? Cum se explica faptul ca, in secolul al XVII-lea, pe cand englezii imbratisau compromisul ca pe-o virtute, francezii il repudiau ca pe o "vindere a sufletului"? Explicatia e ceva mai complicata, dar intr-o varianta simplificata, sa spunem doar ca, incepand cu secolul al XVI-lea, din varii motive, compromisul incepe sa fie echivalat in Marea Britanie cu un contract, mai exact cu acel contract care ar fi creat deopotriva societatea civila si guvernul.

Cu un an inainte de Cel de-al doilea tratat al lui John Locke, Gilbert Burnet bunaoara publica un text in care foloseste explicit compromisul in locul contractului social (si guvernamental). Or, cata vreme accepti premisa liberala a contractului intre guvernati si guvernati ca baza a politicii, iar acest contract este, in fapt, un compromis, cum sa nu acceti si faptul ca politica este arta compromisului? Problema se complica, insa, usurel in colonii, unde - dincolo de gandirea liberal-contractariana, vizibila deopotriva in Declaratia de Independenta (unde Jefferson se inspira din Locke) si in Constitutie, mai exista un filon - cel republican.

Conform acestei traditii omul nu poate fi niciodata reprezentat "fara rest": ii poti reprezenta eventual idealurile, ii poti reprezenta comunitatea, dar nu il poti reprezenta pe "el". El, ca om, nu poate fi reprezentat, printre altele si pentru ca, spre deosbire de drepturi, virtutea nu poate fi reprezentata. Nu poti delega pe altul sa fie virtuos in locul tau. Ce s-a intamplat asadar in cazul compromisului Obama-republicani? Liberalii (de asta data in intelegerea american-contemporana a termenului) si republicanii radicali (membri sau simpatizanti ai Tea Party) au demonstrat inca o data ca seamana pe ici, pe colo, si anume prin partile esentiale.

Ambele tabere au o problema cu acest compromis pentru ca ambele tabere au o problema de identificare si self-identificare. Liberalii s-au simtit tradati de Obama, pentru ca si l-au inchipuit dupa chipul si asemnarea lor. De aici dezamagirea, asemanatoare celei resimtite de suporterii Tea Party care nu s-au mai regasit in idealurile promovate cu atata infocare de pe marginea Congresului. Nu acuz, nu trag concluzii.

O asemenea discutie ar fi prea lunga (vreo patru sute de pagini). Am vrut doar sa clarific niste nuante istorice peste care trecem prea repede cand ne infierbantam. Concluziile va las sa le trageti singuri. Deocamdata. Pentru concluziile mele, va trebui sa asteptati cartea (vrei patru sute de pagini). Putintica rabdare.


Citeste mai multe despre   


















413 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version