Vineri ar putea fi ziua decisiva pentru formarea coalitiei la Chisinau: nu este clar daca va fi una de centru-dreapta sau una de centru-stanga

de Anne-Marie Blajan     HotNews.ro
Joi, 9 decembrie 2010, 20:03 Actualitate | Internaţional


Fostii parteneri din AIE care au trecut pragul electoral au avut miercuri o prima intalnire, in timp ce PCRM si PD au avut cateva serii de discutii. Primii se vor intalni din nou vineri dupa-amiaza, in timp ce exista deja speculatii privind un posibil deal intre comunisti si partidul lui Marian Lupu. In acest moment, vineri pare ziua decisiva pentru formarea coalitiei, insa nu e clar ce coloratura politica va avea ea. Intre timp, e randul occidentalilor sa transmita mesaje de coeziune fostei AIE, o serie de oficiali europeni fiind in aceste zile in vizita la Chisinau.

Liderii PLDM, PL si PD s-au intalnit miercuri pentru prima data de la alegerile din 28 noiembrie, desi au avut loc mai multe runde de discutii bilaterale. O intalnire caracterizata diferit de catre cei trei oameni politici, potrivit ziarului Timpul, care citeaza declaratiile lor de la final. Ghimpu a vazut-o drept "un dialog nuantat, constructiv, cu deschiderea unor perspective reale spre alte discutii", care ar fi risipit suspiciunea existenta intre cele trei partide. Marian Lupu a vazut-o ca pe "un punct de pornire pentru urmatoarele discutii in anumite circumstante", in timp ce Vlad Filat a considerat-o "o discutie necesara, un pas important in procesul de negociere".

Joi insa, premierul Filat a dat, intr-o declaratie pentru Pro TV, indicii privind tensiuni in discutii, prin declaratiile facute: "Cetatenii ne-au delegat in Parlament pentru a rezolva problemele pe care le-am asumat, dar nu pentru a satisface dorintele pe alocuri, foarte exagerate ale unora sau altora. Partidul Liberal Democrat nu va accepta presiuni sau santaj. Am vorbit deja despre functii si continuam sa discutam despre un sistem corect de partajare a responsabilitatilor, care duc, pana la urma, catre functii", a spus liderul liberal-democrat. Mai mult, el nu respinge ideea unor alegeri anticipate, in conditiile in care PLDM nu va vota pentru un presedinte al unei coalitii de centru-stanga. Acelasi lucru l-a spus si Mihai Ghimpu.

Vlad Filat a precizat ca, in cadrul unei coalitii cu colegii din PL, PLDM si PD, va insista asupra semnarii unui act care va prevede mecanisme si principii concrete pentru a asigura o buna guvernare a tarii, astfel incat nici unul din liderii aliantei sa nu poata invoca suparari fara a avea motiv, asa cum a fost in cadrul AIE.

Pe de alta parte, liberalii si democratii le-au reprosat liberal-democratilor ca ar fi utilizat in propriile interese electorale pozitia buna ocupata in coalitia de pana acum si de aceea au primit fara mare entuziasm oferta de guvernare a acestora care reprezinta practic o reeditare a aliantei precedente, relateaza Europa Libera. Numai ca, dupa discutia de miercuri, liderii celor trei partide sustin ca accepta oferta liberal-democratilor ca punct de plecare in negocieri si ca refacerea aliantei este un lucru posibil.

Vlad Filat a spus marti ca propunerea PLDM este ca PL sa ia functia de presedinte al parlamentului, PD - pe cea de sef al statului, iar PLDM functia de premier. A existat, in presa moldoveneasca, ideea ca Vlad Plahotniuc, controversatul om de afaceri, sponsor al PD si acum deputat, si-ar dori functia de premier, in ciuda faptului ca el a negat ca ar avea aceasta ambitie. "Premier, oricat de mult ti-ai dori, nu poti sa te faci singur, ai nevoie de acoperire politica si ai nevoie de cel putin 51 de mandate", a spus Vlad Filat, potrivit ProTV. Prin urmare, asta s-ar putea intampla doar daca va exista o coalitie de 51 de deputati care sa voteze in acest sens, a mai spus premierul moldovean.

El crede ca PLDM a optat pentru cea mai responsabila functie, dar si cea mai instabila. Potrivit lui Filat, functia de sef de stat e cea mai stabila si nu exista conditii sa fii demis. presedintele parlamentului poate fi demis cu doua treimi din voturile deputatilor, in schimb e nevoie de doar 51 de mandate sa demiti premierul, iar PLDM are 32 - insuficiente prentru a proteja acest post.

Cei trei lideri ai fostei AIE se vor intalni vineri la ora 17.30, insa intalnirea lor e precedata de o noua reuniune PCRM-PD. Oricum, presa de la Chisinau scria ca Voronin si Lupu au batut palma - de aici si declaratiile lui Filat si Ghimpu ca prefera anticipatele decat sa voteze un presedinte al unei coalitii de centru-stranga.

Potrivit Moldpres, liderul PD Marian Lupu si liderul comunistilor Vladimir Voronin au convenit deja pentru o coalitie de guvernare care se va numi alianta anticriza "Pentru Moldova". Actele pentru coalitie au si fost pregatite si aprobate la plenara Comitetului Central al PCRM si urmeaza a fi semnate vineri. Nici PCRM si nici PD nu au confirmat inca informatiile.


Occidentul transmite insistent semnalul ca AIE trebuie refacuta

Dupa vizita sefului administratiei prezidentiale de la Kremlin de la sfarsitul saptamanii trecute, in aceste zile oficiali europeani au fost si urmeaza mearga la Chisinau. In plus, apelului UE de refacere a Aliantei pentru Integrare Europeana se alatura si SUA.

Ministrii de externe polonez si suedez, au fost miercuri in vizita la Chisinau. Potrivit Euractiv.com, scopul acestei vizite a fost de a incerca sa previna deturnarea Republicii Moldova de pe calea pro-europeana si venirea la putere a unei guvernari pro-ruse a Partidului Comunistilor.

"Doi ministri de externe europeni au vizitat tara care pana in momentul de fata a fost una foarte promitatoare in calitate de membru al Parteneriatului Estic si unde reformele au fost implementate foarte intens in ultimul an", a declarat seful diplomatiei poloneze, Radek Sikorski. El a subliniat ca mesajul UE a fost "foarte simplu": vizita nu avea scopul de a interveni in afacerile interne ale Republicii Moldova, dar Bruxelles-ul a dorit ca noul guvern sa fie unul pro-european si sa continue realizarea reformelor pro-europene in tara.

Jerzy Buzek, presedintele Parlamentului European, va vizita Chisinaul vineri. Un comunicat remis de cabinetul presedintelui PE HotNews.ro, arata ca acesta va avea intalniri cu cei trei lideri ai fostei AIE si cu Iurie Munteanu, secretarul executiv al PCRM. "Sunt fericit ca vizitez Moldova cu un mesaj de solidaritate si sustinere. Intr-un singur an, tara a facut un progres impresionant pe calea europeana. Vreau sa incurajez Moldova sa continue pe aceasta cale", a spus Buzek inainte de inceperea acestei vizite.

Presedintele PE spune ca scopul vizitei lui este sa arate sustinerea continua a UE pentru Moldova si poporul moldovean "in acest moment crucial". "Vreau sa incurajez stabilitatea politica in aceasta tara, sa sustin unitatea liderilor sai politici si sa ii incurajez sa gaseasca o solutie impasului constitutional si blocajului institutional. Moldova are potentialul de a deveni o natiune moderna si prospera in care tinerii sa isi poata indeplini visele acasa si sa nu plece pentru a-si gasi norocul in strainatate', a mai spus Jerzy Buzek.

Acestor apeluri primite din partea UE se alatura si SUA. Ambasada de la Chisinau arata, intr-o declaratie citata de Interlic, ca este solidara "cu Uniunea Europeana in sustinerea continuarii reformelor democratice in Moldova si sustinerea directiei spre integrarea europeana a Moldovei".

"Dorim ca liderii Moldovei sa lucreze impreuna pentru interesele poporului Moldovei, pentru a forma un guvern eficient si consolidat, care va continua agenda reformelor democratice si a stabilizarii economice, si va mentine progresul in vederea unor relatii mai stranse cu occidentul. Ambasada SUA saluta vizitele in Moldova a ministrului de Externe Bildt, ministrului de Externe Sikorski si a altor oficiali europeni, ca parte a cooperarii si a dialogului intensificat recent intre Uniunea Europeana si liderii din Moldova", arata sursa citata.


Citeste mai multe despre   


















1459 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    mersul Istoriei (Joi, 9 decembrie 2010, 20:38)

    im [anonim]

    Hai basarabeni nu va abateti de la mersul Istoriei. Nu va/ne faceti de ris!
  • +2 (2 voturi)    
    Tradatori... (Joi, 9 decembrie 2010, 20:44)

    marinaru [utilizator]

    Eu nu cred ca cineva care voteaza impotriva comunistilor ar vrea o alianta cu acestia...
  • 0 (0 voturi)    
    ...privind un posibil deal intre comunisti si part (Joi, 9 decembrie 2010, 21:17)

    adiian [utilizator]

    cred ca suna mai frumos "... o posibila intelegere intre...."
  • 0 (0 voturi)    
    Beliti bine ochii (Joi, 9 decembrie 2010, 21:49)

    Iancu jianu [anonim]

    Vineri sau mai tirziu, acesta va fi evenimentul care va pecetlui viitorul Moldovei: unirea cu Europa (nu cu Romania) sau prada pe veci Rusiei.
  • +1 (1 vot)    
    ar fi (Joi, 9 decembrie 2010, 22:05)

    johngood [utilizator]

    ar fi extraordinar daca cetatenii ar vota pe langa partidul pe care-l doresc si alianta pe care acestia ar face-o, astfel nu ar mai exista astfel de mizerii politice.

    ori compromis postelectoral si nu preelectoral dauneaza grav poporului.
    • 0 (0 voturi)    
      corect (Vineri, 10 decembrie 2010, 9:24)

      cohan [utilizator] i-a raspuns lui johngood

      asta ar fi o solutie.
  • +1 (1 vot)    
    Barna si paiul ! (Vineri, 10 decembrie 2010, 8:14)

    anonim [anonim]

    Sau, nu fiti la fel de prosti ca noi, chiar daca avem aceeasi muma.

    Vad tot felul de mesaje anticomuniste, panicarde, ca daca nu acum atunci niciodata si alte belele.

    Spuse insa da mesagerii unei tari ai carei compatrioti, dupa un sfert de veac de "democratie" sunt convinsi ca cea mai buna isprava a Romaniei din ultimul secol a fost comunismul, cu scuza ca daca era aplicat "bine" eram mai ceva ca americanii.

    Nu va mai dati toti Mihai Viteazu, la Chisinau troneaza statuia lui Stefan!

    La rece, pentru cei care nu sunt foarte euforici, pentru Moldova o politica neutra este cea mai indicata.

    Moldova a cunoscut o ascensiune rapida in ultimii ani datorita politicii de liber schimb cu CSI si a politicii de liber schimb cu Romania. Nu vad de ce s-ar imbata cu apa chioara, cand ... principala lor sursa de export (vinul) se duce la Rusi si principala lor sursa de energie (gazul) vine tot de la Rusi, basca, au curentul via Transnistria.

    Cui foloseste o politica infierbantata, acum ?!?
    Politica pasilor marunti mi se pare mult mai buna de aplicat in Moldova: pas cu pas, pic cu pic, astfel incat lucrurile sa mearga intr-un ritm natural ce poate fi insusit atat de cei din tara (moldoveni, gagauzi, tatari, rusi...) cat si cei din afara ei (rusi, ucrainieni, romani... ).

    Mai vizitati Chisinaul si o sa vedeti o alta lume decat cea spusa de nostalgici. Oameni tineri, frumosi, deschisi, orientati spre noile valori, gata sa incerce si o alta ideologie. Dar Chisinaul nu e toata Moldova.
    Uitati-va si la restul Moldovei si o sa vedeti ca nu difera mult de moldovenii nostri: babe uitate pe lume, nasuri trandafirii de dimineatza pana seara, sate fara tineri, fara curent, televizor, frigider, care ca si ai nostri, asteapta sa le spuna cineva care o fi directia "buna".

    Chiar daca Chisinaul e mai frumos organizat si administrat decat Iasul, este inca nevoie de mult timp, de multa liniste si de multa rabdare sa se ajunga "undeva" , unde se spune c-ar fi mai bine.
  • -1 (1 vot)    
    centru (Vineri, 10 decembrie 2010, 8:31)

    George [anonim]

    Alianta va fi una de centrul foamei.
    Nici nu merita sa citesc articolul. Popor napastuit, prost si oportunist. Ca si la noi sau de doua ori ca la noi, jumatate din populatie e migrata in occident si li se pare firesc, nimeni nu ar trebui impuscat iar lucrurile sunt normale. Si politichia e grea samd.
  • +1 (1 vot)    
    ADICA (Vineri, 10 decembrie 2010, 9:22)

    cohan [utilizator]

    Oricum ar fi, n-o sa fie chiar asa de rau. Nu?
    N-o sa fie DE STANGA, o sa fie de CENTRU-STANGA. Acum partidele nu mai sunt de stanga sau dreapta ci de centru-stanga, centru-centru dreapta etc. Oare cum arata un partid 100% de CENTRU?
    Iar la Rasarit nu mai e URSS ci Rusia, care e o tara democratica. Ca si China, de altfel. Asa ca valorile democratiei au devenit globale. Vestul si-a cam pierdut monopolul asupra lor. Trebuie sa inventeze altceva. Pana si premiul pentru pace poti sa-l iei acum din alta parte. Si e si mai ieftin!!!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version