Mai mult de jumatate dintre adultii din Uniunea Europeana - 50,1% - sunt supraponderali sau obezi, suferind astfel de diverse probleme de sanatate si punand presiune pe sistemele de sanatate, arata un raport intocmit de Comisia Europeana si OCDE, citat de Reuters. Rata obezitatii in Romania este de sub 10%, comparativ cu media de 15%, insa aceasta ajunge la peste 20% in Marea Britanie.

"Acest lucru are implicatii considerabile pentru costurile din sanatate," se arata in raport. In majoritatea statelor europene, rata de crestere a acestor costuri a depasit-o de cele mai multe ori pe cea a cresterii economice. In 2008, statele membre au cheltuit, in medie, 8,3% din PIB pe sanatate, fata de 7,3% in 1998.

Persoanele supraponderale au indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 si 30, iar cele obeze, peste 30. IMC se calculeaza impartind greutatea in kilograme la patratul inaltimii (in metri).

Potrivit raportului, unul din sapte copii din UE este supraponderal sau obez.

"Copiii care sunt obezi sau supraponderali sunt supusi unui risc mai mare de a suferi in viitor de boli de inima, diabet, cancer, astm, sau chiar moarte prematura".

Comisarul european pe sanatate, John Dalli, a declarat ca guvernele trebuie sa vada exact unde sunt problemele.

"Pentru a stopa tendinta de crestere a obezitatii si a altor probleme de sanatate in UE, trebuie informatii actualizate si de incredere pentru a sprijini actiunile pe care le luam", a declarat el.

Potrivit raportului, principala cauza de deces la nivelul UE o constituie afectiunile cardiace, responsabile pentru 40% dintre decesele din Europa in 2008. Acestea sunt urmate de cancer.