Alarmate de coordonarea tot mai buna intre natiunile in curs de dezvoltare pe tema climei, Uniunea Europeana si SUA au convenit la inceputul acestui an sa-si sincronizeze eforturile concentrandu-se pe oferirea de sprijin pentru a le castiga de partea lor, arata niste note publicate de Wikileaks, potrivit EUObserver.

Una dintre aceste note descrie o reuniune intre adjunctul emisarului special american pentru schimbarile climatice Jonathan Pershing si comisarul european pentru Schimbarea Climei, Connie Hedegaard, la 11 februarie in acest an.

In cursul acesteia, doamna Hedegaard a cerut o mai buna cooperare pentru a contracara pozitia asa-numitor tari de baza (Brazilia, Africa de Sud, India si China).

Cele doua parti au discutat despre Acordul de la Copenhaga, care fusese adoptat recent. Oficialul american spune ca planurile de a determina cat mai multe natiuni sa semneze acordul sunt posibile. El a adaugat ca promisiunile mai multor economii importante privind acest acord au fost "opace".

Potrivit documentului, d-na Hedegaard a declarat ca prezentarea Chinei a fost deschisa la interpretari, adaugand ca ea nu are mari asteptari de la reuniunea expertilor mondiali pe probleme climatice, acum in desfasurare in Mexic.

S-a discutat totodata subiectul sensibil al asigurarii unei asistente financiare de catre tarile bogate: 30 de miliarde de dolari va ajuta tarile sarace sa poata lua masuri impotriva efectelor imediate ale schimbarilor climatice.

Potrivit notei diplomatice, d-na Hedegaard ar fi intrebat daca SUA ar trebui sa faca un "calcul creativ" privind partea care le revine din banii promisi.