Parlamentul bolivian a aprobat vineri o lege care reduce varsta de pensionare de la 65 la 58 de ani, incredintand unui organism public gestionarea pensiilor, relateaza AFP, care noteaza ca decizia este in contrast cu tendintele mondiale.

Legea prevede inchiderea a doua fonduri private de pensii, spaniolii Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) si elvetienii Zurich, care gestionau pensiile a circa 1,3 milioane de bolivieni, dintr-o populatie totala de 10 milioane.

Pentru mamele care au mai mult de trei copii, varsta de pensionare este redusa la 55 de ani.

Presedintele socialist Evo Morales detine majoritatea in camera deputatilor si in senat.

Nici BBVA si nici Zurich nu au comentat decizia dar guvernul a anuntat ca au loc negocieri cu cele doua entitati pentru transferarea informatiilor, tehnologiilor si resurselor.

Sistemul, bazat pe solidaritate, va majora aportul patronal cu 3%, pe cel al angajatilor cu 0,5%, la care se adauga o contributie speciala, "aportul de solidaritate", din partea bolivienilor care castiga peste 1.320 euro, respectiv de 19 ori salariul minim.

Aceste fonduri sunt destinate cresterii pensiilor mici.

Analistii noteaza ca aceasta reforma merge impotriva curentului global de majorare a varstei de pensionare. "Tendinta este mondiala. Japonia, Singapore, Australia sau Columbia, nu mai putin de 47 de tari au pus in practica sau sunt in curs sa o faca planuri de majorare a varstei de pensionare", a comentat economistul Guillermo Aponte, de la institutul privat Fondacion Milenio.

Aparatorii acestei reforme subliniaza ca o pensionare la 65 de ani nu este acelasi lucru in Bolivia, unde speranta de viata este de 66 de ani, in medie, cu Franta, de exemplu, unde speranta de viata este de 81 de ani. Criticii spun insa ca populatia varstnica va creste si va deveni un bolovan legat de picioarele salariatilor care cotizeaza.