Premierul rus Vladimir Putin a spus despre actorul american Leonardo DiCaprio ca “este un barbat adevarat” in cadrul unui eveniment dedicat protejarii tigrilor din salbaticie, informeaza RIA Novosti. Putin l-a laudat pe DiCaprio, care a avut dificultati in a ajunge la Sankt Petersburg, unde are loc conferinta, din cauza unor probleme tehnice ale avionului cu care zbura.

Leonardo DiCaprioFoto: Reuters

In ciuda intarzierii cauzate de defectiunea tehnica, DiCaprio s-a aratat hotarat sa ajunga in Rusia si a luat o alta cursa aeriana. Aventura a continuat dupa ce cel de-al doilea avion a fost fortat sa aterizeze la Helsinki din lipsa de combustibil, dupa ce a intampinat vanturi deosebit de puternice deasupra Oceanului Atlantic.

Presa a relatat marti ca actorul a donat 1 milion de dolari programului dedicat protectiei tigrilor aflati inca in salbaticie. La ora actuala, organizatia World Wildlife Fund estimeaza ca mai exista doar 3200 de tigri in salbaticie. La inceputul secolului, numarul lor depasea 100 000 in Asia.