Sotia disidentului chinez Liu Xiaobo a fost arestata la Beijing, informeaza organizatia pentru protectia drepturilor omului Freedom Now, citata deReuters. Liu Xia nu a fost acuzata de nici o infractiune, dar este in prezent sub arest la domiciliu si ii este interzisa comunicarea cu exteriorul.

Liu Xia si Liu XiaoboFoto: Reuters

Represaliile guvernului chinez vin dupa ce ea si-a vizitat sotul la inchisoare pentru a-i spune despre castigarea Nobelului pentru Pace. La aflarea vestii, Liu Xiaobo a declarat ca “premiul apartine martirilor din piata Tiananmen”, a relatat purtatorul de cuvant al Freedom Now, citat de Reuters.

Fost profesor de literatura, Liu Xiaobo a fost un lider al miscarii democratice din Piata Tiananmen (1989). Intelectualul in varsta de 54 de ani se afla in prezent in detentie, fiind condamnat la 11 ani de inchisoare pentru "subminarea puterii in stat", intrucat este autorul unui manifest impotriva regimului chinez, intitulat "Carta 08". Manifestul cere drepturi si libertati democratice in China si a fost semnat de sute de intelectuali si activisti chinezi.