Guvernul israelian, dominat de dreapta, a aprobat duminica un amendament legislativ care constrange toate persoanele ce doresc sa obtina cetatenia israeliana sa jure credinta "statului evreiesc si democratic Israel", relateaza AFP.

"Toti cei care doresc sa devina cetateni israelieni naturalizati vor trebui sa declare ca sunt cetateni loiali ai statului Israel ca stat evreiesc si democratic", a explicat premierul Benjamin Netanyahu, in cadrul sedintei saptamanale de guvern. "Statul Israel este statul national al poporului evreu si in acelasi timp un stat democratic in care toti cetatenii sai, evrei sau nu, beneficiaza de drepturi deplin egale", a adaugat primul ministru.

Propunerea a atras insa critici aspre din partea minoritatii arabe din Israel (20% din totalul populatiei), care il caracterizeaza drept "rasist", din cauza faptului ca ar viza in special palestinienii care doresc sa se stabileasca in Israel, in urma casatoriilor cu femei arabe din aceasta tara.

Douazeci si doi de ministri au aprobat acest amendament, iar opt au votat impotriva, printre care si cei cinci ministri laburisti. Ministrul Apararii, Ehud Barak - liderul laburistilor de centru stanga - si-a autorizat cei patru colegi de cabinet "sa voteze potrivit propriei constiinte".

"Procesul angajat la noi in tara de un an sau doi imi provoaca frica, exista un miros urat de fascism in marja societatii israeliene (...) Tabloul general este foarte ingrijorator si ameninta caracterul democratic al statului Israel", a acuzat unul dintre acesti ministri laburisti, Yithak Herzog.

Pentru a fi adoptat, proiectul de amendament trebuie sa faca obiectul a trei lecturi in Knesset (parlementul israelian), unde dreapta lui Benjamin Netanyahu dispune de o majoritate zdrobitoare.