Parcul Castelului de langa Gara din Stuttgart pare bantuit de strigoi. Azi noapte au fost rasi de pe suprafata pamantului primii castani, vechi de decenii. Zona din inima Stuttgartului, care altadata pulsa de forfota calatorilor in asteptare de autocare, e acum santier. Autogara ZOB (Zentraler Omnibusbahnhof) e zob. De la 1 mai 2010, romanii, polonezii, italienii, croatii si alti imigranti isi asteapta autocarele spre patrie mult mai departe de Stuttgart si in conditii mult mai incomode.

Gara centrala din Stuttgart, in curand istorieFoto: Hotnews

Proiectul noii gari si de infrastructura Stuttgart 21 a primit unda verde, dupa 15 ani de negocieri politice, desi majoritatea populatiei din zona nu-l vrea. Proteste pasnice au loc la Gara si in parcul alaturat, de luni de zile. Joi seara insa, politia a dat cu jeturi de apa si gaze lacrimogene in miile de demonstranti, printre care multi elevi si pensionari. Raniti usor au fost cu sutele. Primii morti sunt 25 de copaci.

· Parcul nostru cel de toate zilele

„Ca oamenii pot sa-si exercite cu adevarat dreptul de a demonstra, pentru ca nu vor realizarea acestui proiect, nu intra in capetele negre” (n.r. culoarea partidului crestin-democrat din Germania este negru) a spus joi seara Wilfried Kretschmann, deputatul Verzilor in Landtagul din Baden-Württemberg. Contra-argumentul ministrului regional de interne Heribert Rech si al conducerii CDU a landului a fost ca „politia i-a aparat si pe aceia care sunt impotriva proiectului”.

De alta parere era ieri un domn respectabil, intre doua varste, cu nasul spart si plin de sange dupa incidentele violente cu politia. Incantati de interventia „aparatoare” n-au fost nici elevii orbiti, pe moment, de spray-ul piperat. Nici mamele, bunicii si copiii cu hainele ude leoarca n-au visat la puternicele jeturi de apa „protectoare”, aruncate de politie asupra demonstrantilor.

„Nu-i voie sa ni-l distruga! E parcul nostru!” striga cu voce ragusita, un svab furios. Demonstrantii acuza Guvernul de impunerea cu forta a proiectului. „Democratia a murit in Schlossgarten”, striga un manifestant.

Calatori rataciti prin fosta autogara

Calatori rataciti prin fosta autogara

Foto: Hotnews

Autoritatile au invocat mereu, in declaratiile de presa de ieri, prezenta unor „demonstranti de profesie”, care ar fi provocat reactia violenta a fortelor de ordine. Vineri, declaratia referitoare la „prastiile cu pietre” ale demonstrantilor a fost retrasa. Imaginile vazute la fata locului si cele transmise seara la televizor nu probau nici ele afirmatia.

Demonstratia de ieri a elevilor din Stuttgart fusese autorizata si se derula pasnic. O alta forma de protest a fost prin rugaciuni, prin cantec, sau pur si simplu prin prezenta si rezistenta pasiva, in parc.

Un demonstrant locuia intr-un copac amenintat de taiere, de trei zile. Printr-o conserva legata cu sfoara, puteai vorbi „ca la telefon” cu el sus, la trei metri, unde si-a facut culcusul. Pe tulpinile de copaci erau lipite sute de hartiute cu mesaje de protest. In jurul copacilor se formasera cordoane umane, tineri si varstnici laolalta, incercand sa impiedice macelul verde. Protestul de ieri n-a fost mars, ci o blocada „stationara” a oamenilor, veniti sa-si apere parcul de fierastraie si buldozere.

Azi noapte au cazut primii copaci. Vineri, parcul Schlossgarten, situat la cateva sute de metri de Landtag, a continuat sa fie plin de demonstranti care fluierau, bateau la tobe improvizate si scandau: „Ia-ti, politie, vineri liber!” Indemnul pare potrivit, deoarece misiunile acesteia sunt platite din buzunarul cetateanului. Pentru demararea cu forta a lucrarilor acestui mega-proiect de infrastructura, sute de politisti din landul Baden-Württemberg au fost adusi la Stuttgart. Pe banii contribuabilului, insa impotriva vointei unei majoritati din ce in ce mai mari si din ce in ce mai hotarate.

Calcand cu bocancul in dorinta cetatenilor din oras si dreptul lor constitutional la protest pasnic, fortele de ordine au continuat vineri sa imprejmuiasca zona afectata din parc, alungandu-i pe demonstranti. In perimetrul circumscris va incepe constructia statiei de prelucrare a apei subterane, care face parte din proiectul Stuttgart 21. In luna august si in masive proteste de strada, aripa de nord a garii a fost deja demolata.

· Economii de minute si costuri de miliarde

In locul vechii gari istorice a orasului, scutita de renovare caci de 15 ani i se pusese „gand rau”, se proiecteaza o constructie futurista, cu dimensiuni gigantice. Transportul feroviar urmeaza sa fie relocat in subteran, cu o legatura directa spre aeroport. Criticii proiectului Stuttgart 21 vorbesc despre „zece miliarde de euro pentru o cale feroviara de 60 de km si 10 minute economie de timp”.

La cererea Partidului Verde din parlamentul regional si cel federal, expertii in infrastructura de transport, de la Vieregg si Rössler, au facut un calcul al costurilor proiectului. In cel mai bun caz, luandu-se in considerare inflatia survenita pe parcursul celor 8-9 ani de derulare a proiectului, aceste costuri s-ar putea ridica la 5,3 miliarde de euro. Suma reprezinta aproape dublul facturii estimate de Deutsche Bahn, realizatoarea proiectului, care vorbeste doar de 2,89 miliarde de euro. Bani publici.

Cu buldozerul printre copaci

Cu buldozerul printre copaci

Foto: Hotnews

Dat fiind insa faptul ca mega-proiectul prevede, pe langa „noutatile” din centrul Stuttgartului si constructia unei linii feroviare directe, de mare viteza, intre Stuttgart si Ulm, nici costuri de pana la 10 miliarde de euro n-ar fi excluse.

In evaluarea sa, Deutsche Bahn ar fi calculat costurile constructiei unui metru cub de tunel la cca un sfert din cele rezultate in urma constructiei parcursului de transrapid Ingolstadt-Nürnberg. Parcursul Stuttgart-Ulm trece insa printr-o zona de relief dificila, cu multe panze freatice. Este nevoie de strapungerea masivului denumit Alb-ul svabesc si construirea unui tunel.

Chiar daca o serie de oameni de afaceri grabiti considera importanta mica economie de timp facuta pe aceasta ruta, pentru calatorul obisnuit avantajele proiectului par a fi derizorii, raportate la costuri. Am auzit opinii de la un purtator de costum cu cravata, dupa care „Mizeria de la Gara trebuie sa dispara”. Oare ce mizerie colcaia in istoricele catacombe ale Garii Centrale sau vizavi, la ZOB?

Stuttgart 21 pare a fi devenit un proiect de suflet al primarului general Wolfgang Schuster, un „tren al amintirilor” care il duce cu 10 minute mai repede in orasul sau natal, Ulm. Poate ca, in viziunea Primariei si a guvernantilor locali, proiectul se justifica. Ce nu se justifica insa, este graba cu care Schuster a aprobat finantarea din bani publici a proiectului, fara o consultare publica reala. Aceasta o dovedesc protestele de strada continue, incepute din februarie, de cand s-a dat unda verde inceperii lucrarilor.

La doua luni dupa aceea, Autogara Centrala din Stuttgart a fost inchisa traficului rutier international. Incepand cu 1 mai 2010, autocarele spre si dinspre Romania fac o bucla mare, in jurul Stuttgartului, pentru a-si aduna calatorii. Romanii cu care am vorbit in cateva randuri, n-au sarit in sus la vestea desfiintarii ZOB. Dintre acestia, unii au acum greutati nu doar la deplasare, ci si in pronuntia numelui noii statii, Stuttgart-Obertürkheim, cand explica la telefon rudelor si cunostintelor, unde sa-i astepte.

Oare cati firfirici (in comparatie cu miliardele actuale) ar fi fost nevoie pentru simpla asanare a unei cladiri istorice, devenita demult simbol al Stuttgart-ului? Oare cati calatori s-ar fi bucurat in continuare ca autogara pentru transportul international sa ramana intr-un loc central si arhicunoscut? Nu numai svabii autohtoni, ci si multi calatori straini sunt furiosi. Pe bancile aproape pustii de la ZOB, nu mai sed decat cativa rataciti.