Presa din Coreea de Nord a dat publicitatii, joi, prima fotografie oficiala cu Kim Jong-Un, mezinul liderului de la Phenian, despre care se crede ca urmeaza sa preia conducerea republicii comuniste de la tatal sau, Kim Jong Il, relateaza Telegraph.

Kim Jong-Un (stanga), mezinul liderului nord-coreean Kim Jong-Il (dreapta)Foto: Reuters

O fotografie de grup cu inalti oficiali ai Partidului Muncitorilor (partidul unic, aflat la putere) a fost difuzata joi de publicatia oficiala nord-coreeana Rodong Sinmun ("Ziarul muncitorilor"). Sub poza, in legenda ilustratiei, figureaza si numele lui Kim Jong-Un.

Nu se stiu foarte multe lucruri despre tanarul care se pare ca va prelua puterea in aceasta tara comunista, cu exceptia faptului ca a fost educat in Elvetia. Acesta a fost un personaj atat de tainuit, incat nu se stia sigur de existenta sa pana la implinirea a 20 de ani, singura mentiune despre cel mai mic dintre cei trei fii ai lui Kim Jong Il aparand in biografia unui bucatar japonez care a lucrat in casa liderului de la Phenian.

De altfel, numele lui Kim Jong-Un, in varsta de 28 de ani, a fost mentionat pentru prima data in aceasta saptamana. Marti, el a fost numit secretar general al Partidului Muncitorilor si vicepresedinte al Comisiei militare centrale, dupa ce a fost ridicat la rangul de general de patru stele de catre tatal sau Kim Jong-Il. Aceste promovari, considera analistii, fac aproape sigura sosirea fiului cel mic al lui Kim la conducerea regimului.

Kim Jong-Il, in varsta de 68 de ani, a fost victima unui atac cerebral in urma cu doi ani. De atunci, acesta a accelerat pregatirile pentru a se asigura ca puterea suprema ramane in mainile familiei.