Clovnul Tiririca, fotomodelul si dansatoarea Suellem Rocha - 'femeia cu forme de para' - si fostul mare fotbalist Romario sunt cativa dintre candidatii care au sanse sa intre in camera inferioara a parlamentului brazilian, la alegerile generale din 3 octombrie, relateaza BBC News.

"Ce are de facut un deputat? Sincer, nu stiu. Dar votati-ma si o sa aflu pentru voi". Acesta este sloganul clovnului sustinut de peste un milion de oameni.

Francisco Everardo Oliveira Silva, sau Tiririca (morocanosul), cum este cunoscut, a inceput sa lucreze la circ de la varsta de opt ani, in statul Ceara, iar acum realizeaza o emisiune de comedie la o televiziune.

Alaturi de Tiririca, zeci de vedete din sport si showbusiness se lupta pentru unul dintre cele 513 locuri ale camerei inferioare, alaturi de politicieni experimentati, reprezentanti ai unor clanuri politice de traditie in Brazilia sau nou-veniti total necunoscuti. In total, exista peste 6.000 de candidati propusi de 27 de partide politice.

Romario: Vreau sa tin copiii departe de droguri

Un alt candidat cotat cu sanse mari de a castiga un fotoliu in Congres este fostul star al fotbalului mondial Romario, eroul Braziliei la Cupa Mondiala din 1994. El candideaza pentru un loc in statul Rio de Janeiro si spera ca, daca va ajunge parlamentar, va reusi sa "tina copiii departe de crack si alte droguri".

"Copil fiind, am crescut intr-o comunitate saraca si m-am saturat de politicienii care veneau sa ne viziteze si ne promiteau un trai mai bun care nu venea niciodata. Mi-am dat seama ca eu trebuie sa misc lucrurile", a declarat Romario, pentru BBC.

'Cursa excentrica' se duce in blogosfera si pe site-urile de socializare

In conditiile in care principalele canale media sunt concentrate pe alegerile prezidentiale, unde lupta pare sa fie deja decisa, Dilma Rousseff - propunerea actualului presedinte, Lula da Silva - conducand in sondaje, cursa excentrica pentru Congres domina blogosfera si site-urile de socializare din Brazilia.

Clipurile video postate de Tiririca au fost vazute de peste 4 milioane de oameni pe YouTube, iar numele sau este unul dintre cele mai cautate pe Twitter.

"Brazilia are o traditie indelungata in a vota aceste tipuri de personaje, fie pentru ca fac o impresie puternica asupra oamenilor saraci si mai putin informati, fie pentru ca atrag alegatorii bogati si educati, care s-au saturat de politicieni si vor sa protesteze", explica Eliane Cantanhede, corespondent politic al cotidianului Folha de S Paulo.

'Femeia in forma de para'

Un alt exemplu este Suellem Rocha, alias Mulher-Pera - "femeia in forma de para" - un fotomodel in varsta de 22 de ani, care a acceptat sa candideze din partea Partidului National Laburist.

Daca va ajunge in parlament, ea promite ca va "lupta pentru tineri".

"Imi place sa fac campanie in strada, iar oamenii pe care ii intalnesc spun ca ar vota mai degraba cu mine decat cu politicienii corupti. Imi spun ca e timpul sa aducem schimbarea in Congres", sustine ea.

'Baietii rai'

Coruptia este principala acuzatie adusa de alegatori clasei politice. Potrivit unei analize din 2007 realizata de G1.com, unul dintre principalele site-uri de stiri din Brazilia, cel putin 20 de scandaluri majore de coruptie au zguduit Congresul de la reinstaurarea democratiei in aceasta tara, in 1985.

Unul dintre cele mai notorii este scandalul "mensalao", cand partidul presedintelui Lula a fost acuzat ca a cumparat voturi, in 2005.

"Daca in trecut Congresul era crucial pentru opozantii regimului militar, astazi el este perceput doar ca un loc unde baietii rai se duc sa faca bani", spune Cantanhede.

In data de 3 octombrie, aproape 136 de milioane de brazilieni sunt chemati sa-si aleaga deputatii, senatorii si guvernantii. Votul este obligatoriu in aceasta tara.