O romanca din Irlanda a avut castig de cauza intr-un proces intentat companiei de autobuze din Dublin, primind 6.000 de euro, dupa ce i-a fost refuzat postul de sofer pe motiv ca e prea scunda, relateaza Irish Times.

Isabella Lazar a trecut testele teoretice si practice si a fost apoi chemata la interviu si trimisa la un examen medical in urma caruia a fost anuntata ca nu indeplineste cerintele de inaltime pentru slujba.

Tribunalul a respins celelalte doua revendicari ale femeii referitoare la faptul ca a fost discriminata pe motiv de rasa si dizabilitati.

Potrivit acesteia, compania i-a spus ca nu are o inaltime satisfacatoare, fara a i se spune care este limita acceptata. Ca raspuns, Dublin Bus a spus ca inaltimea recomandata este 1,65 cm, si ca Lazar are numai 1,57 cm.

Dublin Bus a admis insa in tribunal ca ar putea fi cazuri de barbati angajati in ciuda faptului ca nu au peste 1,65 m.

Potrivit unor specialisti, inaltimea medie a unei femei ar fi 162,5 cm, ceea ce inseamna ca Dublin Bus pretinde o limita peste medie.

Compania nu a dorit sa comenteze daca limita va fi pastrata in urma acestui proces.