Un lider al mafiei ruse a supravietuit unei tentative de asasinat, a relatat vineri agentia Ria Novosti. Aslan Usoyan, cunoscut sub numele de "Bunicul Hassan", a fost impuscat in stomac joi seara, pe o strada principala din capitala rusa, in apropiere de Kremlin. Usoyan a fost ranit in stomac in timp ce cobora din masina.

Aslan UsoyanFoto: Captura Youtube.com

Usoyan (73 de ani) si agentul care il pazea au fos transportati de urgenta la spital. Liderul mafiot este in stare grava, fiind internat la sectia de terapie intensiva.

Initial, politia a anuntat ca seful mafiot a murit insa ulterior oficialii au afirmat ca ambii barbati sunt in viata si primesc tratament de specialitate. Potrivit unui ofiter de politie, autoritatile anuntasera moartea lui Usoyan pentru a impiedica un alt atac impotriva lui, in timpul in care era transportat la spital.

ITAR-TASS a precizat ca "Bunicul Hassan" este considerat unul dintre cei mai influenti "nasi" din Rusia. Autoritatile sustin ca Usoyan controleaza majoritatea grupurilor de crima organizate din Rusia.

Usolyan a avut legaturi cu un alt cunoscut sef al mafiei din Rusia, Viacelasv Ivankov, care a fost impuscat mortal de un lunetist la Moscova anul trecut.

"Bunicul Hassan" a fost arestat in Ucraina in luna aprilie 2010, sub acuzatia ca detine acte false. Autoritatile din Ucraina l-au expulzat in Rusia, unde a fost pus in libertate.

Presa de la Moscova sustine ca tentativa de asasinat de joi seara este parte a luptei dintre clanurile rivale pentru controlul lumii interlope.

Vezi mai jos relatarea postului RT despre atentatul de joi.