Un american care in 1997 a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru ca a furat mancare, va fi eliberat in cateva zile, transmite AP. Gregory Taylor a petrecut deja 13 ani dupa gratii, el devenind un simbol al pedepselor dure permise de o lege controversata din California.

Gregory TaylorFoto: Captura Youtube.com

Un magistrat din Los Angeles a decis sa reduca pedeapsa lui Taylor la opt ani de detentie, ceea ce inseamna ca barbatul va fi eliberat in cateva zile, dupa completarea tuturor formalitatilor. AP scrie ca Taylor avea lacrimi in ochi in momentul in care judecatorul Peter Espinoza a anuntat sentinta. "Taylor este versiunea din secolul al XX-lea a lui Jean Valjean, personajul din Mizerabilii de Victor Hugo, intemnitat pentru ca a furat paine", a spus Espinoza.

Detinutul a multumit tribunalului si avocatilor sai "ca i-au dat o noua sansa... si familiei mele, pentru ca m-a sustinut".

Potrivit informatiilor, Taylor a fost arestat in iulie 1997, in timp ce incerca sa intre in bucataria bisericii St. Joseph din centrul metropolei Los Angeles. Barbatul le-ar fi spus ofiterilor ca ii era foame.

Reverendul Alan McCoy a afirmat in timpul procesului ca Taylor primea deseori mancare si era lasat sa doarma in biserica. McCoy l-a descris pe Taylor drept "un om linistit, care se lupta cu lipsa adapostului si cu dependenta de cocaina".

Pentru ca mai fusese condamnat de doua ori pentru jafuri in anii '80, Taylor a fost trimis dupa gratii in baza unei legi care pedepseste trei infractiuni consecutive realizate de o persoana (three-strike law). "Aceasta politica a anilor '90 produce rezultate inconsistente si disproportionate", a afirmat judecatorul Espinoza.

Redeschiderea cazului a fost facuta la cererea grupului Three-Strikes Project, de la Stanford Law School. Un membru al grupului, Reiko Rogozen, a declarat ca a inceput sa lucreze la caz in ianuarie, depunand o petitie in care cerea eliberarea lui Taylor.

Biroul procurorului districtual nu s-a opus initiativei Three-Strikes Project.