Barbatul acuzat ca a avut o relatie sexuala cu o vaduva, pe care a lasat-o gravida, se afla in custodia talibanilor in Afghanistan, iar viitorul sau este incert, transmite CNN. Femeia, pe nume Bibi Sanubar, a fost biciuita si apoi executata pentru presupusul adulter. Ea a fost impuscata de trei ori in cap, intr-o executie publica.

Sanubar (35 de ani) a fost tinuta in captivitate timp de trei zile inainte sa fie executata in public duminica. Autorul executiei a fost Mohammad Yousuf, un comandant taliban local din districtul Qadis, in provincia vestica Badghis.

Potrivit informatiilor, talibanii au acuzat-o pe Sanubar, care era vaduva de patru ani, ca a avut "o relatie ilegala" de pe urma careia a ramas insarcinata. Ea a primit mai intai 200 de lovituri de bici, inainte de a fi impuscata in cap de trei ori.

Locuitorii din zona au declarat ca Sanubar si barbatul cu care ar fi avut o relatie urmau sa se casatoreasca.

Barbatul a fost arestat insa de talibani, primind ca pedeapsa 200 de lovituri de bici.

Forta internationala din Afganistan a condamnat executia femeii: "Aceasta brutalitate ingrozitoare este un exemplu al justitiei talibane. Acesta nu este un lucru pe care il doresc oamenii din Afganistan - ei vor pace si libertate si noi ii vom ajuta sa le primeasca".

AFP precizeaza ca executia femeii reaminteste de perioada in care talibanii au condus Afganistanul, intre 1996 si 2001, cand acestia au recurs la executii publice, lapidari si lovituri de bici pentru cei gasiti vinovati de adulter. Talibanii obisnuiau si sa taie mainile si picioarele celor acuzati de jafuri.

Dupa inlaturarea lor de la putere, in 2001, talibanii au executat numeroase persoane banuite ca sunt spioni pentru fortele occidentale.