Pentru prima oara dupa 1981, la Moscova, termometrele aratau, joi, temperaturi de 35 de grade - fiind cea mai calduroasa zi din ultimii 30 de ani, informeaza Reuters. Presa rusa relateaza ca ventilatoarele si aparatele de aer conditionat au devenit o marfa rara in magazine. Tribunalele din Moscova si-au scurtat ziua de lucru cu o ora, din cauza caldurii.

Meteorologii au anuntat, insa, ca mercurul din termometre va continua sa creasca si au prognozat pentru sambata, temperaturi de 40 de grade. Recordul absolut inregistrat la Moscova, 36,5 grade dateaza din 1936.

Un val de aer foarte cald traverseaza in aceste zile regiunea Volga, sudul Uralului si o parte din Siberia, precum si centrul partii europene a Rusiei.