Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a sugerat ca o lidera a opozitiei italiene, Rosy Bindi, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, nu este prea frumoasa, in cursul unei intalniri cu studentele unei universitati private, informeaza cotidianul Corriere della Sera in editia electronica, citat de Mediafax.

Rosy Bindi a catalogat drept "vulgare" declaratiile lui BerlusconiFoto: Captura Youtube.com

"Sunt acuzat mereu ca umblu cu femei frumoase, dar fara minte. Iata ca aici sunt fete foarte frumoase care au luat si licentele cu medii foarte mari si care in niciun caz nu seamana cu Rosy Bindi", a afirmat Berlusconi in cursul vizitei efectuate la Universitatea Ecampus din Novedrate, in apropiere de Milano.

Nu este prima data cand Berlusconi o critica pe Rosy Bindi in legatura cu aspectul fizic. In octombrie 2008, Berlusconi declara ca Bindi este "mai frumoasa decat inteligenta", ironizand de fapt aspectul fizic al acesteia.

Rosy Bindi, presedintele Partidului Democrat (de opozitie), a catalogat drept "vulgare" declaratiile lui Silvio Berlusconi.

"Nu era nimic vulgar", a replicat ulterior Berlusconi. "Am spus doar ca pentru a intra in politica nu trebuie sa semeni neaparat cu Rosy Bindi. Nu am spus ca arata bine sau rau", adauga premierul italian.