Duminica, un membru marcant al comunitatii palestiniene a afirmat ca tensiunile in crestere generate de construirea asezarilor israeliene din Ierusalim transforma orasul intr-o "bomba cu ceas", afectand increderea dintre cele doua parti, scrie Reuters.

Afmed Qurei, fost premier si negociator palestinian, i s-a alaturat fostului ministru de externe israelian Tsipi Livni, actual lider al opozitiei in parlament, intr-un apel catre ambele parti pentru intensificarea eforturilor de a gasi o solutie care sa urmareasca binele comun.

Ierusalimul reprezinta o problema esentiala in conflictul israelo-palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est la capitala sa, intr-o masura nerecunoscuta international, in timp ce palestinienii doresc ca zona sa fie viitoarea capitala a unui stat alcatuit din Cisiordania si Fasia Gaza.