In Belgia, continua incercarile de formare a Guvernului (insarcinatul este un francofon, seful socialistilor), dar si scandalul de pedofilie in care este implicat un cardinal pe al carui computer s-au descoperit fotografii cu o fetita goala. Apararea zice ca asa e, era o amarata de poza acolo, dar intr-un fisier temporar. Ca s-a descarcat singura si ca la urma urmei, e o fotografie de arta. Iar arta place Domnului. Acuzarea spune ca hehe, procesul nu de la poza aia a pornit, ci de la acuzatiile infinit mai grave. Acte din dosar, care nu aveau cum parasi Tribunalul, au fost gasite acasa la cardinal, semn ca omul era pus la curent cu tot ce se discuta impotriva lui. Sprijin divin sa fi fost, se intreaba Dan Popa pe blogul lui.

In Franta, continua scandalul Bettencourt. Foarte pe scurt, mostenitoarea imperiului L`Oreal a fost acuzata ca si-a ascuns prin paradisuri fiscale o parte din avere. Contabila ei s-a enervat si l-a turnat pe ditamai presedintele, care ar fi fost finantat ilegal de L`Oreal prin intermediul actualului ministru al Muncii. Gura pacatosului….

Credit Agricole face o analiza a masurilor care se impun pentru reducerea deficitului Frantei. Interesanta, numai buna de lecturat.

Un interviu excelent in Le Monde, cu Sam Pitroda, ministru consilier al premierului indian. « Institutiile de azi sunt depasite. Situatia nu mai poate continua asa » , spune Pitroda. Merita citit interviul macar pentru a vedea cum in India “marile creiere lucreaza pentru a rezolva problemele bogatilor” sau ce va face India ca sa iasa intarita din criza..

Doi membri ai conducerii NYSE-Euronext au fost condamnati (premiera in analele judiciare) pentru hartuire morala care a culminat cu sinuciderea unui salariat (cel care facea auditul intern).

Daca va intereseaza situatia patrimoniala a francezilor, o puteti citi in Le Figaro. 60% e formata din bunuri imobiliare, 10% depozite bancare samd. In 2009, averea francezilor a scazut doar cu 1,8%. Asa tara, asa criza.:)

Topul celor mai profitabile companii din lume e condus de Gazprom, care devanseaza Exon si ICBC, scrie CNN. Mica mea firma inca nu figureaza pe lista, mai am putin de lucrat….

Curtea de Conturi a Frantei critica Posta si zice ca planul Postei “Ambition 2015” n-o sa fie realizat never ever daca lucrurile continua asa. A la guerre comme a la guerre, sau la Posta, deh, ca la posta…

Bancile franceze au primit o recomandare sa isi reduca nivelul comisioanelor. Nu se spune insa ce li se va intampla daca n-o sa faca asta. E un fel de “Va rog sa fiti cuminti!” spus de invatatoarea care iese incet din clasa…

Am uitat. Daca vreti sa vedeti cum arata bugetul plurianual al Frantei, pentru 2011-2013, vedeti buget plurianual.

Credit Suisse le-a trimis un email clientilor, anuntandu-i ca aia care au domiciliul in afara Elvetiei, o sa plateasca 40 de CHF lunar. Mailul a fost trimis la 1 iulie, data de la care intra in vigoare noul comision. Chestiunea i-a iritat pe cei care se ocupa cu reglementarea si pe Ombudsman. Dar nimeni nu se intreaba: bancile de unde sa isi recupereze pierderile? De la Stat?????

Germania profita la maximum de cererea venita din tarile emergente, scrie Le Temps. Germania a exportat in luna lui mai bunuri in valoare de 77 de miliarde de euro, in crestere cu 9% (lunara, cresterea). Cea mai mare viteza au avut-o exporturile in emergente (crestere de 40%).

Colegiul medicilor din Quebec a dat o amenda de 10.000 de dolari unui medic pentru posibile incalcari ale codului deontologic. Simplu frate, nu ca la noi.

Apocalipsa financiara, daca se dezintegreaza zona euro? Asta spune un raport al ING.

Ca veni vorba de quebechezi, acestia stau in prima lor casa in medie 10 ani, inainte de a o schimba. Cautarea unei proprietati dureaza 8 luni si presupune vizitarea a 10 locuinte (media canadiana este de 13 vizite). Mai bine de 25% locuiesc toata viata in ea, si alti 25% stau cel putin 10 ani in casa aleasa. Mai multe detalii, dintr-un studiu al bancii.

Un foarte bun text cu si despre Falciani, fostul angajat al HSBC, cel care ar fi trimis emailurile cu clientii evazionisti fiscali, in WSJ. Acelasi ziar se intreaba daca nu cumva testul de stress bancare e prea putin si prea tarziu.

Nu am nimic cu iranienii, dar pedepsele pentru adulter mi se par de-a dreptul barbare.

Primii oameni ajunsi in Marea Britanie, au sosit cu 250.000 de ani mai devreme decat se credea. Cu siguranta nu i-a asteptat nimeni…

Cum a reusit sectorul privat britanic locurile de munca si unde se duce pretul imobiliarelor, puteti vedea aici.

Premierul spaniol Zapatero a dat unde verde reformei sistemului financiar. “Este urgent, fundamental si necesar”, a declarat el. Reformele sunt intr-adevar destul de ample. Maine, Zapatero se va intalni cu bancherii pentru a vedea cum sa se faca mai rapid miscarile din sistemul bancar.

Ieri a inceput la Annaba procesul « tonului rosu » dupa cum ii spune presa algeriana. Este vorba de o afacere de coruptie- evaziune fiscala, spalare de bani, pescuit neautorizat samd- in care sunt implicati secretarul de stat din Ministerul Pescuitului, directorul directiei de pescuit maritim, doi armatori algerieni si cinci turci. Tonul face muzica…

Jlo isi anuleaza concertul pe care urma sa il tina in Cipru, din ratiuni politice.

In Portugalia, azi va fi o zi a grevelor. Oamenii protesteaza impotriva masurilor de austeritate, dar nu cred ca le va folosi nimic, dupa cum merg treburile.

Motorina se scumpeste si in Belgia, cu 1,6 eurocenti. Pretul la pompa va fi de 1,203 euro/litru.

Tot in Algeria a fost instalat in functie noul sef al Sigurantei Nationale, dupa ce anteriorul fusese impuscat de unul din subalterni. Pagina intai a presei locale e tinuta de acest eveniment. Ce isi propune sa faca, daca va fi mai bun sau mai prost decat ex-ul samd.

Interesanta mi s-a parut si dezbaterea daca a fost moral ca regina Paola sa primeasca cadou niste diamante de la seful statului congolez, “tinand cont de saracia statului Congo si de pauperitatea cetatenilor lui”. Corecta dilema.

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa