Decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionala legea taierii pensilor apare si in presa internationala. Marile agentii de presa Reuters, Associated Press avertizeaza ca tara noastra ar putea primi cu intarziere urmatoarea transa din imprumutul crucial de la Fondul Monetar International.

Financial Times titreaza: Romania amana sa-si ia doctoria amara. Ajutorul de la FMI ar putea fi blocat si noteaza ca: "Desi judecatorii au aprobat taierea de 25% a salariilor pentru cei 1,4 milioane de bugetari, ei s-au opus taierii cu 15% a pensiilor. Asta inseamna ca mult-asteptatul ajutor de la FMI ar putea ramane in suspans". "Pietelor nu le-a placut ce au auzit" precizeaza autorul articolului, amintind de scaderea brusca a leului si a burselor.

"Sperantele guvernului roman de a impune un pachet de austeritate nepopular au ramas blocate intr-un mod spectaculos vineri", scrie publicatia.

In mod ironic, investitorii au rasuflat usurati, numai saptamana trecuta, cand guvernul a supravietuit unui vot de neincredere si s-a presupus ca ar fi existat suficienta sustinere din partea judecatorilor pentru ca Guvernul sa obtina un succes la Curtea Constitutionala.

In aceste conditii este putin probabil ca board-ului FMI, care se reuneste, luni, va accepta sa plateasca Romaniei urmatoarea transa din imprumutul de 20 de miliarde de euro.

Pana in prezent, ministrii s-au opus cu inversunare ideii de a majora impozitele pentru a indeplini in acest an tinta de deficit de 6,8 procente, lucru care a dus chiar la un oarecare schimb de replici cu oficialii FMI. Dar, in urma deciziei de vineri, Guvernul roman ar putea fi obligat sa reconsidere decizia de a nu majora taxele.