Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a renuntat la vechiul sistem de comunicare cu presa. Anul trecut el aparea lunar, pe rand, la principalele posturi de televiziune, in cadrul emisiunii „La taclale cu Dmitri Medvedev”. Acum, seful statului prefera sa comunice personal numai cu presa straina, scrie Nezavisimaia gazeta.

In ultimul timp, pentru mass-media locale, presedintele a acordat interviu numai canalului tv Russia Today si cotidianului Izvestia. Kremlinul a explicat ca vechiul format de televiziune si-a epuizat resursele, odata cu terminarea crizei. Expertii cred insa ca, in ajunul declansarii campaniei electorale, ambianta unei simple incaperi a devenit dezavantajoasa, pentru ca se impun raspunsuri prezidentiale la problemele nerezolvate de factura sociala si economica.

In 2009, Medvedev a acordat noua interviuri televiziunilor ruse: de trei ori seful tarii a stat de vorba cu seful de programe informationale de la Pervyi kanal, Kirill Kleimenov; de doua ori cu ziaristii NTV, trei interviuri au fost difuzate de Rossia, iar la sfarsitul lunii decembrie, Medvedev a raspuns la intrebarile directorilor tuturor celor trei canale tv.

In 2010 nu a existat nici o emisiune cu participarea sefului statului. „Atuni era criza. Acum situatia e cu totul alta: nu mai este nevoie de dialoguri lunare cu unii sau altii”, a explicat purtatorul de cuvant al presedintelui, Natalia Timakova, precizand ca acum Medvedev sustine mai multe conferinte de presa, se intalneste cu presa rusa si straina.

Expertul Aleksei Malasenko, de la centrul Carnegie, crede ca presedintele nu mai are, probabil, ce spune. In plus, el nu vrea sa intre in rezonanta cu evenimente care ar putea deranja populatia.

„Prin traditie, seful tarii nu trebuie sa apara prea des pe micile ecrane. El trebuie sa fie vazut atunci cand este nevoie, ca oamenii sa auda punctul lui de vedere. Cu cat aparitiile la tv sunt mai rare, cu atat senzatia de neimplicare directa este mai puternica, oamenii imaginandu-si cum presedintele sta undeva intr-un turn de fildes, se gandeste la problemele tarii si le rezolva”, afirma expertul.