Papa Benedict al XVI-lea a acceptat demisia episcopului german Walter Mixa, acuzat ca a batut mai multi copii dintr-un orfelinat catolic, in urma cu peste 20 de ani, a anuntat Vaticanul. In varsta de 69 de ani, Mixa a fost episcop de Augsburg si episcop al armatei germane si si-a prezentat demisia din ambele posturi, dupa ce a recunoscut ca a lovit copiii, informeaza AFP. Decizia Vaticanului vine la o zi dupa ce procurorii germani au anuntat ca ancheteaza si acuzele de pedofilie care ii sunt aduse arhiepiscopului.

Presa a scris in numeroase randuri ca Walter Mixa este acuzat si de faptul ca a abuzat sexual un baiat, intre anii 1996 si 2005. Aflat sub juramant, Mixa a respins la inceput acuzatiile ca ar fi batut copii si tineri la orfelinatul din Schrobenhausen, intre 1975 si 1996. Dar pe 21 aprilie, el a prezentat demisia Papei Benedict, admitand ca le-a dat tinerilor "o palma peste fata sau doua", gest care era "complet normal pe atunci", a precizat el.

Este primul episcop din Germania, tara natala a Papei Benedict, care isi da demisia intr-un scandal de abuz impotriva copiilor. In urma cu doar o zi, episcopul belgian al orasului flamand Bruges a demisionat, dupa ce a recunoscut ca a abuzat sexual un baiat in urma cu cativa ani. Vaticanul a anuntat ca Papa Benedict al XVI-lea i-a acceptat demisia episcopului Roger Vanghelwe. Papa a mai acceptat saptamana aceasta demisiile a doi episcopi, unul din Irlanda si altul din Statele Unite, dupa ce miercuri a declarat ca Biserica "ia masuri" impotriva abuzurilor facute de preoti asupra copiilor.

“Este una din cele mai grave crize prin care trece Biserica Catolica”, scriu ziarele din Italia. Scandalul pedofiliei a inceput cu o ancheta aparuta in New York Times pe 25 martie, documentata cu o arhiva online de peste 80 de pagini, cu privire la abuzurile sexuale atribuite preotului Lawrence C. Murphy (Wisconsin), asupra a 200 de copii surdo-muti. Cotidianul american noteaza faptul ca viitorul Papa, Joseph Ratzinger, a fost informat de abuzurile de care era acuzat reverendul Murphy.

NYT aduce ca proba o scrisoare din 1996 semnata de unul din superiorii preotului, arhiepiscopul Weakland, si adresata cardinalului Ratzinger, pe atunci prefect la Congregatia pentru doctrina credintei. Tot NYT citeaza raspunsul dat de Federico Lombardi, purtator de cuvant al Vaticanului, care afirma ca nu a existat nicio tentativa din partea Bisericii catolice de a ascunde adevarul cu privire la cazul Murphy. Dimpotriva, Vaticanul - sustine Lombardi - a fost informat despre caz, la mai mult de douazeci de ani dupa ce faptele fusesera aduse in atentia justitiei din SUA.