Fortele speciale ruse au efectuat, joi dimineata, un raid impotriva piratilor somalezi care deturnasera un petrolier, reusind sa elibereze echipajul si sa-i aresteze pe pirati, a anuntat Forta navala anti-piraterie a UE, citata de AP. Nava Moscow University, sub pavilion liberian dar detinuta de guvernul de la Moscova, a fost capturata miercuri, iar cei 23 de marinari rusi se refugiasera intr-o camera de urgenta.

Potrivit informatiilor, nava a fost capturata de pirati miercuri dimineata, la circa 800 de km de coasta Somaliei, in timp ce efectua o cursa intre Marea Rosie si China. Moscow University transporta 86.000 de tone de petrol brut, valorand peste 50 de milioane de dolari. Proprietarul navei este Novoship, o filiala a Sovcomflo, companie detinuta de guvernul de la Moscova.

Marinarii rusi s-au refugiat intr-o camera de urgenta, dotata de mancare, apa si echipamente de comunicatie. Ei au anuntat Forta UE ca piratii incearca sa intre in camera motoarelor.

Distrugatorul Maresal Saposnikov a primit ordin de la Ministerul rus al Apararii sa se deplaseze rapid in zona. Fortele speciale aflate la bordul navei de razboi au fost transportate cu elicopterele la nava deturnata. Soldatii s-au coborat pe punte si au reusit sa-i captureze pe pirati, a anuntat amiralul Jan Thornqvist, comandantul Fortei UE. Ofiterul a precizat ca un pirat a fost ucis si alti 10 arestati in timpul operatiunii de comando care a durat doar 22 de minute.

Comandorul John Harbour, un purtator de cuvant al Fortei UE, a laudat "excelenta operatiune" de salvare si a precizat ca Uniunea a oferit sprijin rusilor.

Un purtator de cuvant al ministerului rus al apararii a precizat ca piratii sunt tinuti prizonieri la bordul petrolierului.

In urma cu doua saptamani, marina olandeza a dat publicitatii o inregistrare video ce prezinta o operatiune de comando impotriva piratilor somalezi care capturasera un vas german. Nava MS Taipan a fost salvata la 5 aprilie de trupele speciale ale marinei olandeze, care au arestat cei 10 pirati somalezi aflati la bord.