Cele mai importante sindicate din Grecia au indemnat, joi dimineata, populatia sa iasa din nou in strada, dupa-amiaza, pentru a continua protestele violente incepute miercuri, indreptate impotriva masurilor de austeritate impuse de guvernul de la Atena: "Suntem decisi sa mergem mai departe cu protestele", au anuntat liderii sindicali, potrivit AFP. Intre timp, presedintele Greciei, Carolos Papoulias, a lansat un apel la incetarea manifestatiilor, avertizand ca tara se afla "pe marginea prapastiei".

Sindicatele indeamna la noi proteste in centrul Atenei, in fata cladirii Parlamentului, care ar urma sa supuna la vot proiectul de lege privind noile masuri de austeritate impuse de Guvern, in schimbul pachetului de salvare promis de Uniunea Europeana si de Fondul Monetar International.

  • "Este responsabilitatea nostra a tuturor sa ne oprim si sa nu cadem in prapastie", a avertizat liderul de la Atena. "Cel mai important lucru, in urmatoarele zile, este sa pastram pacea sociala", a adaugat acesta.
  • La randul sau, premierul australian Kevin Rudd a atras atentia ca manifestatiile violente din Grecia reprezinta dovada ca "criza financiara mondiala nu a luat sfarsit", iar ciocnirile violente de la Atena ar aminti ca "sanatatea sistemului financiar european ar putea afecta restul lumii". Oficialul australian a calificat evenimentele din Grecia ca fiind "ingrijoratoare" si vede in acestea o dovada a faptului ca criza financiara "nu a luat sfarsit".

Zeci de mii de greci au iesit miercuri in strada pentru a protesta impotriva masurilor de austeritate impuse de Guvernul de la Atena. Pietele mondiale au inregistrat pierderi importante, in aceeasi zi, de teama ca planul de salvare a Greciei nu va fi suficient pentru a evita raspandirea crizei in Spania si in Portugalia.

Manifestatiile de miercuri, din Grecia, au fost cele mai violente de la revoltele din iunie 2008. Trei persoane si-au pierdut viata miercuri la Atena, dupa ce sediul unei banci a fost incendiat. In jur de 70 de manifestanti au fost arestati pentru acte de vandalism.

La sfarsitul saptamanii trecute, Guvernul de la Atena a prezentat noul plan de masuri de austeritate, impus in acord cu FMI si Uniunea Europeana, pentru ca tara sa obtina un ajutor financiar in valoare de 110 miliarde de euro. Pentru a intra in vigoare, masurile de austeritate au nevoie de aprobarea Parlamentului de la Atena.