Statele occidentale pregatesc negocieri secrete pentru normalizarea relatiilor dintre Belgrad si Pristina, care si-a declarat unilateral independenta fata de Serbia, a anuntat presa din Kosovo, preluata de RIA Novosti.

In 17 februarie 2008, autoritatile albaneze din Kosovo, sustinute de Statele Unite si de o serie de tari membre ale Uniunii Europene, au proclamat unilateral independenta acestei provincii sarbe. O serie de tari, printre care Serbia, Rusia, China, India si Romania, nu a recunoscut independenta noului stat. In prezent, suveranitatea politica a Kosovo a fost recunoscuta de 62 dintre cele 192 de tari membre ale ONU.

"Kosovo risca sa devina o sursa de instabilitate din cauza ingerintelor permanente ale Serbiei in discutiile legate de independenta", a declarat omul politic si ziaristul Veton Surroi, care a sustinut ca acest comportament al autoritatilor de la Belgrad "contribuie la destabilizarea situatiei din regiune".

El afirma ca este de asteptat "o accentuare a presiunii exercitate de Uniunea Europeana si de Statele Unite in vederea lansarii de negocieri secrete privind normalizarea relatiilor dintre Kosovo Serbia".

Primele informatii legate de o tentativa de organizare a unor negocieri intre Pristina si Belgrad au fost publicate in presa kosovara dupa vizita subsecretarului american de stat James Steinberg (8 aprilie) si a ministrului slovac al Afacerilor externe Miroslav Lajcak (8 si 9 aprilie).