Presedintele Mahmoud Ahmadinejad a declarat ca este impotriva politicii de controlare si planificare a natalitatii si le cere iranienilor sa faca mai multi copii. Ahmadinejad a avertizat ca in 30 ani Iranul va fi blocat de o imbatranire a populatiei, la fel ca in Occident, iar in aceste conditii situatia va deveni periculoasa, informeaza Yahoo News. In prezent, familia iraniana are in medie patru persoane.

Presedintele iranian a facut referire la o lege de planificare familiala, adoptata in 1993, care prevede controlarea cresterii populatiei in Iran, dupa ce in perioada post revolutiei islamice din 1979 cuplurile iraniene au fost incurajate sa aiba mai multi copii.

Izbucnirea demografica a fortat regimul sa puna in aplicare o politica de control asupra natalitatii. In acea perioada, reprezentanti ai guvernului au impartit in randul populatiei contraceptive si au initiat un program de constientizare cu privire la beneficiile unei familii mai mici.

De atunci, rata anuala de crestere a populatiei a scazut la 1,6% si Iran, in cele din urma a castigat un premiu al Organizatiei Natiunilor Unite pentru programul sau de planificare familiala.

Ahmadinejad a mai facut astfel de apeluri, dar s-a confruntat cu opozitia din partea unor fosti ministrii ai sanatatii. Declaratiile presedintelui iranian sunt si in prezent criticate de opozanti, care sustin ca tara nu dispune de resurse financiare necesare pentru a putea sustine o crestere rapida a populatiei.

Populatia Iranului se ridica, in prezent, la aproximativ 74 milioane, din care 60 % sunt sub 30 de ani.