Presedintele american Barack Obama a decis sa-si anuleze deplasarea in Polonia, unde trebuia sa participe, duminica, la ceremoniile de inmormantare ale presedintelui polonez Lech Kaczynski si ale sotiei acestuia, Maria, morti in urma accidentului de avion de la Smolensk, anunta Casa Alba. Liderul american si-a anulat deplasarea din cauza norului de cenusa vulcanica care a perturbat traficul aerian in Europa. Un oficial german, citat de Reuters, a anuntat ca nici cancelarul Angela Merkel nu va lua parte la ceremonia din Cracovia.

"Am vorbit cu presedintele interimar (Bronislaw) Komorowski si i-am spus ca regret ca nu voi putea ajunge in Polonia din cauza norului de cenusa vulcanica care a perturbat traficul aerian din Europa", a afirmat Obama.

"Michelle si cu mine continuam sa-i avem pe polonezi in gandurile si rugaciunile noastre, si-i vom sprijini in orice fel putem pe masura ce-si revin din aceasta tragedie ingrozitoare", a adaugat liderul de la Casa Alba.

Un oficial guvernamental german a anuntat ca nici cancelarul Angela Merkel nu va lua parte la ceremonia din Cracovia, ce va avea loc duminica. Reuters scrie ca Merkel a petrecut deja 36 de ore in acest wekend calatorind de la San Francisco la Berlin. Ea a zburat intai spre Portugalia, dupa care a mers la Roma, de unde a plecat cu masina spre Berlin.

Zeci de demnitari straini sunt asteptati sa participe la ceremonia de inmormantare a presedintelui Kaczynski, care va avea loc duminica la Cracovia. Oficialii polonezi si-au exprimat temerile ca norul de cenusa vulcanica din Europa va perturba sosirea invitatilor din strainatate. Circa 80 de delegatii straine sunt asteptate duminica la Cracovia.

Sicriele lui Kaczynski si ale sotiei sale au fost transportate de la Varsovia la Cracovia cu un avion militar.