VIDEO Gordon Brown si David Cameron, invinsi de liberal-democratul Nick Clegg la prima dezbatere electorala televizata din Marea Britanie

de I.R.     HotNews.ro
Vineri, 16 aprilie 2010, 17:31 Actualitate | Internaţional


Prima dezbatere dintre cei trei candidati
Foto: Reuters
Prima dezbatere electorala televizata din istoria Marii Britanii, care a avut loc joi seara, l-a desemnat castigator pe Nick Clegg, reprezentantul Partidului Liberal Democrat, cel de-al treilea mare partid din Marea Britanie, relateaza Reuters. El a fost preferatul celor peste 9 milioane de britanici care au urmarit confruntarea, intrecandu-i pe actualul premier Gordon Brown si favoritul in sondaje David Cameron, reprezentantul Partidului Conservator.

Sprijinul britanicilor pentru Partidul Liberal Democrat a crescut considerabil in urma prestatiei lui Nick Clegg in prima dintre cele trei confruntari televizate, de la 24 la 27 la suta, in spatele conservatorilor aflati in opozitie, care au 35 de procente, si a laburistilor, cu 28 la suta. Este cel mai mare scor pentru liberali democrati de la alegerile din 2005.

Sondajul, realizat pe 4000 de repondenti imediat dupa ce dezbaterea s-a incheiat, a aratat ca 51% dintre acestia au considerat ca Nick Clegg s-a descurcat cel mai bine, fata de David Cameron - 29% si primul-ministru Gordon Brown, apreciat doar de 19%, in conditiile in care 3 din 5 britanici considera aceste dezbateri hotaratoare pentru a decide cu cine vor vota.

Alegerile din Marea Britanie vor avea loc pe 6 mai. Laburistii se afla la putere de 13 ani, cand au preluat conducerea de la conservatori. Cameron a adus un suflu nou partidului de cand a venit la conducerea sa acum 14 luni, discursul acestuia bazandu-se pe nevoia de schimbare. Conservatorii se afla in fruntea preferintelor britanicilor din ianuarie 2008.

Dezbaterea de joi seara a fost urmarita de 9,9 milioane de telespectatori, nereusind totusi sa atinga recordul de 19 milioane stabilit de finala concursului The X Factor.

Puteti urmari mai jos intreaga dezbatere


Citeste mai multe despre   
















1068 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    F interesant (Vineri, 16 aprilie 2010, 18:44)

    Ioan88 [utilizator]

    Legat de noua lege a educatiei de la noi.... Britanicii incearca sa fac clase cu un numar mai mic de elevi ca sa se poata ocupa de ei, sa contribuie astfel la o educare mai buna a lor si la eradicarea delicventei juvenile, iar noi... exact invers...
    • +1 (3 voturi)    
      as face pariu (Vineri, 16 aprilie 2010, 19:03)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui Ioan88

      ca si un singur elev daca ar avea la clasa un profesor - tot ar face el cumva sa faca meditatii in particular sa ia mai iasa ceva!!!! pana nu se schimba mentalitatea si pana nu raspunzi (si aici serios, nu cum se intampla acum la noi!!) pentru ce faci - poa' sa dea guvernoiu' 455.000 de legi! NU o sa mearga mai bine!
      • +1 (1 vot)    
        nope... (Vineri, 16 aprilie 2010, 21:38)

        stef [anonim] i-a raspuns lui zaboo

        Problema nu e neaparat asta... Da, intr-adevar, trebuie sa se schimbe mentalitatea, insa principala problema este in titularizarea profesorilor si in modul in care primesc salarii. O solutie ar fi "performance based salary", prin care profesorii sunt remunerati in functie de rezultatele obtinute... Problema e ca, desigur, profesorii, prin sindicatele din invatamant, nu ar accepta niciodata asa ceva :). Asadar, trebuie gasita o solutie prin care sa reformezi fundamental sistemul de invatamant... doar asa vei reforma si mentalitatea :).
        • +1 (1 vot)    
          ...nu numai in Medicina (Sâmbătă, 24 aprilie 2010, 0:06)

          Un Cetatean [anonim] i-a raspuns lui stef

          Aplicarea acestei idei este universala, cred. Pai spun in tagma mecanicilor..."performance based salary" dar cu ce scule, dotari, tehnologie, infrastructura. In Marea Britanie s-a aplicat relativ usor, dar nu s-au cramponat in Opozitie. Aici, pe meleagurile noastre, iarta-ma "stef [anonim] i-a raspuns lui zaboo", dar nu avem cu ce scule, dotari, tehnologie, infrastructura. Basescu nu stie ca Romania trebuei sa castige, ci PDL. Pacat, lamentabil, cu o gandire nereciclata dupa anii petrecuti la Anvers.
  • -1 (1 vot)    
    Imagine (Vineri, 16 aprilie 2010, 19:20)

    tzuptzup [anonim]

    Eu nu pot nici macar sa-mi imaginez un astfel de dialog intre Basescu, Geoana si Antonescu. Deja dupa 2 minute s-ar spurca intre ei cu smechereala ieftina si balcanism gretos. Exercitiul democratiei si civilizatiei in Romania ? O gluma buna.
    • +3 (3 voturi)    
      Uiti (Vineri, 16 aprilie 2010, 23:17)

      Lucian_Mares [utilizator] i-a raspuns lui tzuptzup

      de flacara violet, aia e de vina.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version