Mama presedintelui polonez Lech Kaczynski, care este grav bolnava, nu a fost inca informata despre moartea fiului ei intr-un accident aviatic in Rusia, a declarat duminica un purtator de cuvant al spitalului militar din Varsovia, unde femeia este internata, relateaza AFP.

"Avand in vedere starea sa de sanatate, fiul sau (Jaroslaw Kaczynski, fratele geaman al presedintelui decedat) a hotarat ca ea sa nu fie anuntata", a precizat Piotr Dabrowiecki, purtatorul de cuvant al spitalului.

"Jadwiga Kaczynska este intr-o stare grava, dar stabila. Ea este somnolenta si din cand in cand isi recapata cunostinta", a adaugat acesta.

Kaczynska, in varsta de 83 de ani, a fost internata, la mijlocul lunii martie, in sectia de terapie intensiva a spitalului, suferind de probleme cardiace.