Jaroslaw Kaczynski a identificat trupul neinsufletit al fratelui sau geaman, presedintele polonez Lech Kaczynski. Fostul premier al Poloniei a plecat sambata dupa-amiaza la Smolensk, in Rusia, acolo unde a avut loc tragedia in care si-au pierdut viata presedintele si sotia sa, alaturi de alti inalti demnitari de la Varsovia, transmite Reuters.

"Jaroslaw Kaczynski a identificat trupurile neinsufletite ale presedintelui Lech Kaczynski si al sotiei sale Maria", a anuntat parlamentarul Max Kraczkowski pentru Ria Novosti. In cursul serii de sambata, fratele presedintelui s-a reintors in Polonia. "Jaroslaw Kaczynski este devastat de aceasta tragedie, dar infrunta realitatea", a declarat purtatorul de cuvant al Partidului Lege si Justitie (PiS), Mariusz Blaszczak

In 2005, Lech Kaczynski a devenit al treilea presedinte polonez ales democratic, dupa caderea comunismului in 1989. Impreuna cu fratele sau geaman a format un tandem politic ce a guvernat Polonia din iulie 2006 pana in noiembrie 2007, cand Jaroslaw Kaczynski si-a dat demisia din functia de prim-ministru.