Autoritatile ruse au identificat una dintre autoarele atentatelor sangeroase din metroul moscovit: Dzhennet Abdurakhmanova avea doar 17 ani, era originara dintr-un sat indepartat din Caucazul de Nord si era vaduva unui rebel islamist, scrie AFP. Numele ei mic insemna paradis.

In dimineata de 29 martie, tanara cu figura de copil si-a pus centura de explozibil in jurul corpului si s-a indreptat spre metroul moscovit, alaturi de o alta femeie.

Acolo, a detonat incarcatura exploziva si a ucis 20 de oameni. Patruzeci de minute mai tarziu, cealalta femeie s-a aruncat in aer intr-o alta statie de metrou.

Ulterior, anchetatorii rusi i-au gasit capul, plin de sange, pe platforma unui metrou. Identificarea s-a facut prin compararea pozelor cu ramasitele corpului.

La fel ca alte femei musulmane care au comis atentate sinucigase, Abdurakhmanova era o "Vaduva neagra", sotia unui militant islamist ucis intr-o operatiune speciala de fortele secrete rusesti.

"Indentitatea sa a fost confirmata si verificata din mai multe surse. Este sigur, in proportie de aproape 100%, ca a comis unul dintre atentate", precizeaza agentia Interfax, care citeaza o sursa din serviciile secrete din Daghestan.

Oficialii contactati de AFP nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informatia.

Fotografiile publicate vineri de presa ruseasca o arata pe Abdurakhmanova, o adolescenta cu figura de copil, cu capul acoperit, potrivit traditiei islamice, alaturi de fostul sau sot, Umalat Magomedov, care purta numele de razboi "Al-Bara".

Dar nu este vorba despre o fotografie obisnuita a unui cuplu tanar. Abdurakhmanova are in mana un mic pistol indreptat inspre cer, in timp ce Umalat afiseaza si el o arma, dar de dimensiuni mai mari.

Intr-o alta imagine, Abdurakhmanova poarta un niqab care ii lasa sa se vada doar ochii. In mana are o grenada.

Magomedov, un rebel din Daghestan, a fost ucis in 31 decembrie 2009. El era banuit ca ar fi unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai liderului rebel Doku Umarov, care a revendicat recent atentatele din Moscova.

Cotidianul Kommersant spune ca Abdurakhmanova s-a nascut in satul Kostek, cunoscut pentru mai multi campioni de lupte nascuti aici.

Tanara l-ar fi cunoscut pe Magomedov cand avea doar 16 ani, prin intermediului internetului.

Nu se stie inca daca cei doi erau oficial casatoriti. Magomedov nu poarta verigheta in aceste fotografii.

Numele ei, Dzhennet, comun in randul femeilor musulmane din Rusia, provine din arabicul Jannat, care inseamna paradis.

Identitatea celeilalte atacatoare nu a fost inca stabilita, dar o sursa afirma ca este vorba despre Markha Ustarkhanova.

Ustarkhanova, 20 de ani, este si ea vaduva unui rebel cecen, Said-Emin Khizriyev.

Cele doua femei au ajuns in Moscova cu un autobuz care leaga capitala Rusiei de Kizlyar (Daghestan, la granita cu Cecenia), unde un dublu atentat sinucigas a omorat miercuri 12 oameni.

Anchetatorii spun ca cele doua femei s-au pregatit intr-o tabara speciala, destinata teroristilor sinucigasi din Cecenia.

Dupa ce au ajuns in capitala Rusiei, insotite de un barbat care este acum cautat de toate fortele de securitate ale tarii, cele doua femei au mers direct la metrou.