O pana de curent a intrerupt, joi, un discurs pe care liderul de la Caracas, Hugo Chavez, il tinea in palatul prezidential din capitala venezueleana, transmite AP. "Penele de curent au devenit o parte a vietii cotidiene in Venezuela, dar problemele cu energia electrica n-au afectat palatul prezidential - pana acum", scrie agentia.

Presedintele Chavez tinea un discurs televizat in direct, la postul national, cand transmisia s-a intrerupt brusc. Ecranele televizoarelor n-au transmis imagini cateva secunde, dupa care postul a difuzat o reclama in care venezuelenii sunt sfatuiti sa economiseasca energia electrica.

Dupa ce transmisiunea in direct a fost reluata, Chavez a spus ca intreruperea emisiei s-a datorat "unor probleme cu un generator".

AP precizeaza ca presedintele Chavez sustine ca penele de curent se datoreaza secetei si nivelului scazut al apelor la barajul Guri, care furnizeaza 70% din electricitatea folosita in Venezuela. Criticii afirma insa ca Hugo Chavez nu a investit suficient in producerea de energie.