Viktor Ianukovici a decis joi, imediat dupa depunerea juramantului de presedinte al Ucrainei, sa micsoreze cu 20% cheltuielile administratiei prezidentiale si cu 50% salariul sau. Predecesorul sau, Viktor Iushcenko, primea un salariu de 11.500 grivne (1.400 dolari), a anuntat Anna Guerman, de la secretariatul presedintelui, citata de RIA Novosti.

"Presedintele si-a redus salariul cu 50%", a afirmat Guerman. "Am redus deja cu 20% cheltuielile administratiei prezidentiale", precizase Ianukovici, in cadrul unei intalniri cu inaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe si securitate, Catherine Ashton.

El a promis sa reduca, in continuare, cheltuielile generate de birocratie si sa distribuie fondurile astfel deblocate pentru persoanele sarace, in conditiile in care "20% dintre ucraineni traiesc astazi sub pragul saraciei".

Criza economica si financiara a izbucnit in Ucraina in octombrie 2008, fortand numeroase societati sa-si declare falimentul.