Presedintele UE, Herman van Rompuy, a fost insultat in timpul unei aparitii in Parlamentul European. Euroscepticul britanic, Nigel Farage, a declarat referindu-se la discursul de 15 minute al presedintelui UE ca are "carisma unei carpe ude" si arata ca un functionar de rang inferior, scrie EUobserver.

Fostul premier al Belgiei, Herman van Rompuy a aparut brusc in lumina reflectoarelor politicii europene, odata cu nominalizarea la functia de presedinte al UE, post creat prin Tratatul de la Lisabona si existent de la 1 ianuarie 2010.

Izbucnirea lui Farage, care a incercat sa mai atenueze jignirile spunand ca Van Rompuy este totusi "competent, capabil si periculos" a fost puternic criticata de colegii sai.

Joseph Daul, seful partidului de centru-dreapta din PPE, a sugerat ca Marea Britanie ar trebui sa paraseasca UE, pentru ca asa cum se observa nu ii face placerea sa fie in Uniunea Europeana.

La randul sau, liderul socialist Martin Schulz a declarat ca "ar fi mai bine pentru domnul Farage sa demisioneze".

Herman van Rompuy a refuzat sa comenteze insultele britanicului. "A fost o singura interventie demna de dispret, dar nu voi mai face alte comentarii", a spus presedintele UE.