Ministrul francez al afacerilor externe, Bernard Kouchner, afirma ca "se poate avea in vedere" proclamarea si "recunoasterea imediata" a unui stat palestinian, inainte chiar de negocierea frontierelor sale, potrivit unui interviu publicat de Journal du Dimanche si citat de Le Monde.

"Problema care se pune, in acest moment, este constructia unei realitati: Franta instruieste deja politisti palestinieni, intreprinderile incep sa functioneze in Cisiordania...", a declarat el.

"In continuare, se poate avea in vedere proclamarea rapida a unui stat palestinian si recunoasterea imediata a sa de catre comunitatea internationala, chiar inainte de negocierea frontierelor", adauga oficialul francez.

Israel: "Paie pe foc"

Un inalt oficial israelian a declarat, pentru AFP, sub protectia anonimatului, ca o astfel de propunere este impotriva ideii de pace. "A impune o astfel de solutie partiala din exterior este impotriva ideii de pace".

"O astfel de recunoastere, in conditiile in care dosarele de conflict nu sunt rezolvate, nu va face decat sa arunce paie pe foc. Nu va face decat sa-i impinga pe palestinieni sa fie si mai intransigenti si sa faca orice compromis imposibil", a avertizat el.

O intalnire intre ministrul francez de Externe si presedintele Autoritatii palestiniene, Mahmoud Abbas, este prevazuta duminica seara.