Potrivit Curtii de Audit de la Roma, coruptia a crscut semnificativ in Peninsula in ultimii ani, iar sanctiunile legale nu mai au nici un efect. Astfel, in 2009 numarul cazurilor de coruptie a crescut cu 229 de procente fata de 2008, scrie Reuters.

Premierul Silvio Berlusconi este si el acuzat de coruptie si frauda si ii acuza pe procurori ca duc o campanie politica impotriva sa.

"Coruptia face parte din cultura noastra iar codul legal nu mai este suficient. Avem nevoie de o reintoarcere la un comportament moral din partea tuturor si nu cred ca acest lucru se va intampla" a declarat Tullio Lazzaro, presedintele Curtii de Audit.

In ultimii ani, in Italia a avut loc o serie de cazuri de coruptie la nivel inalt, atat in domeniul afacerilor si in politica, cat si in fotbal. Multi parlamentari sunt anchetati sau au fost deja pusi sub acuzare pentru diverse infractiuni.