Spania a acceptat sa primeasca cinci detinuti de la Guantanamo. Initial, autoritatile spaniole vorbeau despre primirea a doi detinuti, insa surse diplomatice au declarat pentru presa spaniola ca s-a ajuns la cinci persoane, informeaza AFP.

Daca aceasta propunere se concretizeaza, Spania va deveni una dintre tarile "cele mai generoase". Cea mai mare parte a statelor europene au acceptat pana la trei detinuti. Nationalitatile primilor doi detinuti ce vor fi primiti in Spania sunt deja cunoscute: este vorba despre un palestinian si un yemenit.

Inchisoarea din Guantanamo, situata intr-o baza navala americana din Cuba, are in prezent 192 de detinuti. Ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, a anuntat la inceputul lunii ianuarie ca tara este pe cale sa finalizeze procedurile pentru acceptarea detinutilor pe teritoriul sau.

Statele Unite sunt in plin proces de "eliberare" a controversatei inchisori, unde se afla prizonieri capturati in cadrul luptei impotriva terorismului, mai ales din Afganistan. Inca de cand a preluat mandatul de la Casa Alba, presedintele american Barack Obama a fixat data de februarie 2010 ca termen limita pentru inchiderea acestui centru de detentie. Inchiderea Guantanamo "va lua mai mult timp decat era prevazut", dar "angajamentul nostru ramane", a declarat recent secretarul american pentru Securitate Interna, Janet Napolitano.