Un oras din Letonia, folosit de armata sovietica drept baza militara in timpul Razboiului Rece, a fost vandut saptamana aceasta, in cadrul unei licitatii, contra sumei de 3 milioane de euro, informeaza BBC News. Orasul parasit, care a deservit in trecut bazei sovietice Skrunda-1, a fost cumparat de o firma ruseasca, pentru o suma de zece ori mai mare decat pretul de pornire.

Acesta este situat la 150 de kilometri vest de capitala letona Riga si a fost abandonat in 1994, odata cu retragerea trupelor ruse din Letonia, dupa prabusirea URSS-ului.

Zona include 45 de hectare de teren, 10 blocuri de apartamente, doua cluburi de noapte, un centru comercial, o gradinita, mai multe garaje si o baie publica.

Agentia letona pentru privatizare a anuntat vineri ca fostul orasel militar a fost achizitionat de compania ruseasca Aleksejevskoje-Serviss, cu 3 milioane de euro.

"Este un lucru bun faptul ca aceasta asezare parasita de atata timp, si unde nu s-a mai desfasurat nicio activitate economica, a fost vanduta", a comunicat agentia, care nu a precizat in ce scop va fi folosita noua proprietate.

Baza militara Skrunda-1 era una secreta, care nu figura pe nicio harta publica a Uniunii Sovietice, intrucat gazduia un radar impotriva rachetelor balistice. Baza a fost demolata la sfarsitul anilor '90.