Conferinta despre Afganistan care are loc joi, la Londra, a fost deschisa de premierul britanic Gordon Brown, presedintele afgan Hamid Karzai si Secretarul General al Natiunilor Unite Ban Ki-moon, care au tinut fiecare un discurs, subliniind premisele conferintei, mai precis coordonatele dupa care administratia afgana si comunitatea internationala vor coopera pe termen scurt si mediu. Potrivit acestora, o democratie tip Vest nu va fi impusa Afganistanului, insa comunitatea internationala isi va implementa in continuare programele militare si de ajutor, cautand in acelasi timp sa creeze o legatura reprezentativa intre poporul afgan si guvernul care il reprezinta. Intalnirea de joi a fost mediata de secretarul pe probleme de politica externa David Miliband.

Gordon Brown si-a inceput discursul prin a sustine ca Marea Britanie saluta posibiliatea de a lucra alaturi de Afganistan in aceasta regiune de importanta capitala. „Acesta este un moment decisiv pentru poporul afgan”, a continuat premierul britanic, sustinand ca misiunea din Afganistan este vitala pentru siguranta Regatului. A recunoscut ca anul 2009 a fost extrem de dur pentru fortele aliate, cu pierderi mari de partea britanica – aproximativ 100 de militari. Potrivit lui Gordon Brown, in Afganistan exista in prezent 9,500 de soldati britanici, plus forte speciale si grupurile de sustinere.

„Nici unul dintre noi nu vrea sa repete greselile trecutului”, a spus Brown, adaugand ca Marea Britanie si-a dublat numarul de civili experti in regiunea Helmand. Planul este de a pregati fortele afgane pentru lupta impotriva talibanilor. NATO intentioneaza sa castige si sa-si pastreze autoritatea de la o provincie la alta.

Brown a vorbit si despre „afganizare”, adica crearea institutiilor nationale care, in timp, vor prelua tot mai multa responsabilitate pentru operatiunile de securitate de la comunitatea internationala. Pana la finele lui noembrie 2011, 300.000 de militari si politisti afgani vor fi pregatiti sa faca fata situatiilor de conflict din regiune.

Tot din procesul de afganizare face parte si crearea a 12.000 de posturi in administratia locala, care in prezent se afla in stare „critica”, potrivit lui Gordon Brown. S-a pus accent si pe un plan civil, in armonie cu dezvoltarea economica si guvernarea tarii.

Afganistan va primi mai multi bani pentru dezvotare - Banca Mondiala, Fondul Monetar International si diverse organizatii ii pun la dispozitie 1.6 miliarde de dolari pentru a usura povara datoriilor tarii. Marea Britanie vine cu 72 de milioane pentru a sustine agricultura nationala si fermierii. Germania si-a dublat ajutorul financiar: 430 de milioane de euro anual.

Secretarul General al Natiunilor Unite Ban Ki-moon a reiterat pozitia lui Brown, declarand ca 2010 este un moment dificil pentru Afganistan si pentru comunitatea internationala. El a subliniat ca eforturile internationale trebuie aliniate la prioritatile afgane. Ban Ki-moon a indicat coruptia afgana drept un element care submineaza bunastarea tarii si a populatiei, mentionand ca tara mulsulmana trebuie sa aspire la alegeri parlamentare mai corecte anul acesta.

Ban Ki-moon a afirmat ca toti actorii regionali trebuie sa protejeze civilii si sa pregateasca afganii pentru a deveni responsabili pentru tara lor. „Avem nevoie de o strategie coerenta, nu ca si accesoriu al politicii militare, ci ca si element complementar al componentei civile si a securitatii”, a adaugat acesta.

Potrivit Secretarului General ONU, promisiunile Guvernului afgan trebuie sa fie masurabile iar populatia sa aiba posibilitatea de a-i trage la raspundere. Guvernul afgan trebuie sa invete sa transpuna promisiunile in realitati. Ban Ki-moon a declarat ca Misiunea de Asistenta ONU in Afganistan (UNAMA) va ramane in tara musulmana „atat timp cat va fi nevoie. Coordonarea este o responsabilitate impartita”.

La preluarea cuvantului, presedintele afgan Hamid Karzai a declarat ca el si compatriotii sai sunt „profund recuonscatori pentru sustinerea primita in ultimii sapte ani”, precizand ca tot ce s-a realizat in tot acest rastimp nu ar fi fost posibil fara sacrificiul afganilor si al membrilor coalitiei, barbati si femei, militari si civili.

Presedintele afgan a reamintit nevoia urgenta de securitate in tara sa. „Afganistan se misca foarte incet, dar sigur”, a spus acesta, adaugand ca este nevoie de a castiga increderea populatiei prin protectie, justitie, locuri de munca si o guvernare buna.

Karzai a mentionat ca tara pe care o conduce trebuie definita prin patru cuvinte: „conducere afgana, apartenenta afgana”. El a propus un plan pentru a reda Afganistanul afganilor:

1. Consiliul National pentru Pace, Reconciliere si Reintegrare – autoritatea va aplica un program cu titlul omolog, care nu-i va include pe talibani, ci, ideal, doar pe cei care vor respecta constitutia. El a precizat ca regele saudit Abdulah trebuie sa se conformeze si sa repecte procesul de pace.

2. Securitatea – o prioritate capitala, pe care Karzai doreste sa o obtina cu ajutorul vecinilor, a trupelor americane si a fortelor aliate. In acest sens, „vm angreta toate eforturile si vom face orice sacrificiu in intreg Afganistanul”, a precizat Hamid Karzai. El a adaugat ca populatia afgana cere ca operatiunile sa fie facute de forte afgane sub legislatie afgana. Insa suveranitatea Afganistanului se va obtine alaturi de trupe NATO si ISAF.

3. O guvernare buna – Presedintele afgan recunoaste ca este nevoie de administratie locala care sa nu fie intesata de coruptie si decizii luate arbitrar. El a afirmat ca doreste o revitalizare si intarire a institutiilor afgane traditionale.

4. Lupta anti-coruptiei – realizabila prin a da voce populatiei, a crea transparenta in institutiile de stat si a le face responsabile. In plus, Karzai vrea pedepse pentru cei gasisti vinovati de coruptie si recompensa pentru cei care o pot evita. De problema coruptiei se va ocupa Biroul Inalt Anti-Coruptie, existand si o strategie in acest sens. Nu pe ultimul loc este dorinta afirmata a presedintelui Karzai de a pune capat lipsei pericolului de pedeapsa.

5. Dezvoltarea economica – O crestere a nivelului de viata prin crearea de slujbe, prin ajutor extern in sensul know-how-ului pe care il aduce comunitatea internationala. Karzai a mai mentinat imbunatatirea sistemului de sanatate, educatie, electrificare, agricultura, energie (hidrocentrale) si eforturi de a transforma sectorul privat intr-un motor economic decent.

6. Cooperare regionala – in special in economie, securitate, lupta impotriva terorismului si o relatii bune cu vecinii. Karzai a multumit Turciei pentru eforturile de a media discutiile Afganistanului cu tarile vecine.