Curtea de apel de la Kiev i-a gasit vinovati de genocid pe liderii bolsevici, inclusiv pe dictatorul sovietic Iosif Stalin, pentru ca au declansat marea foamete din 1932-33, care a facut milioane de victime. Anuntul a fost facut miercuri de serviciile de securitate ucrainene, care au precizat ca tribunalul a ordonat incheierea urmaririi penale, pentru ca toti acuzatii sunt morti, transmite AFP.

"Curtea a constatat ca Stalin (...) a comis infractiunea de genocid", se arata intr-un comunicat al serviciilor de securitate de la Kiev. Printre cei gasiti vinovati se afla si Viaceslav Molotov, unul dintre cei mai importanti conducatori ai guvernului sovietic.

Comunicatul precizeaza ca 3,941 de milioane de ucraineni au murit in timpul marii foamete. De ani intregi, Kievul incearca sa convinga ONU ca marea foamete din 1932-33 a fost un "genocid" comis impotriva poporului ucrainean, un proiect impotriva caruia Rusia lupta si acum.

In 1932, autoritatile sovietice au declansat o campanie de colectivizare fortata, aducand fermierii in pragul disperarii, mai ales in Ucraina. De cealalta parte, Rusia sustine ca milioane de persoane din intreaga URSS au fost victime ale acestei politici si ca nu au fost vizati in mod special ucrainenii.