Un expert iranian in domeniul nuclear a fost ucis marti dupa ce o motocicleta incarcata cu explozibil a fost detonata in apropierea locuintei sale din Teheran, autoritatile din Iran acuzand implicarea "fortelor contrarevolutionare" si a Israelului, relateaza AFP.

Massoud Ali Mohammadi era un om de stiinta prodigios care activa in domeniul energiei nucleare, a declarat procurorul general Abbas Jafari Dolatabadi, citat de agentia Isna.

"In aceasta dimineata, profesorul universitar se pregatea sa urce in masina sa, cand a fost ucis de explozia unei motociclete parcata in apropiere", a explicat procurorul.

Media iraniana a afirmat imediat ca la originea atentatului se afla "contrarevolutionarii" si Israelul.

"Massoud Mohammadi era un profesor revolutionar care a devenit martir intr-un atentat terorist comis de contrarevolutionari si de elemente ale opresiunii mondiale", a afirmat televiziunea de stat in limba persana.

Citand "responsabili bine informati", televiziunea oficiala in limba araba Al-Alam a sustinut ca, "tinand cont de modul in care a fost organizat atentatul, acesta fie a fost efectuat de 'ipocriti' (Mudjahedinii poporului, n.r.), fie a fost planificat de regimul sionist".

Acest tip de atentate - detonarea unui vehicul capcana de la distanta - a fost utilizat frecvent de Mudjahedinii poporului in primii ani de lupta care au urmat revolutiei islamice.

Atentatul intervine in momentul in care Iranul este amenintat cu impunerea de noi sanctiuni internationale pentru politica din domeniul nuclear, in special pentru refuzul de a renunta la imbogatirea uraniului.

De asemenea, atentatul are loc intr-un context tensionat al politicii interne, in conditiile in care puterea a reprimat dur fortele de opozitie care contesta realegerea presedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

In 27 decembrie, opt persoane au fost ucise in cadrul manifestatiilor opozitiei, alte cateva sute fiind ranite sau arestate.

Puterea a acuzat atunci tarile occidentale, in frunte cu SUA si Israel, dar si Mudjahedinii poporului, pentru orchestrarea acestor manifestatii.