Presedintele american Barack Obama si sotia sa Michelle se pregatesc de primul Craciun la Casa Alba. O sarbatoare care ii va aduce si catelului Bo un cadou, a marturisit prima doamna a Americii, intr-un interviu acordat cunoscutei prezentatoare Oprah Winfrey. Nici Barack Obama nu s-a lasat mai prejos si a marturisit cum alege cadourile, in cadrul unei emisiuni ce va fi difuzate duminica seara de canalul ABC, informeaza AFP.

Regula presedintelui american cand vine vorba de cadouri: ofera intotdeauna cadouri mai dragute decat cele pe care le primeste. O afirmatie care si-a atras pe loc si prima atentionare. "Eu ti-am dat cadouri frumoase anul trecut", l-a tachinat Michelle. "Absolut", a recunoscut Barack Obama, pentru a replica apoi cu umor: "Dar cine ti-a oferit asta?", a intrebat presedintele american, aratand cu degetul catre colierul de perle pe care prima doamna il purta.

"Mos Craciun il iubeste si pe Bo", a precizat Michelle Obama, anuntand ca si catelul va primi un cadou. Cei doi au vorbit si despre cele mai frumoase daruri pe care le-au primit cand erau copii. Barack Obama si-a amintit de o bicicleta cu 10 viteze, dar si de o minge de basket pe care tatal sau kenyan, pe care l-a vazut foarte rar, i-a oferit-o de Craciun.

De cealalta parte, prima doamna si-a amintit de casuta sa de papusi. "Nu stiam cum sa imi organizez casa, asa ca am aliniat toata mobila la perete (...), dar am iubit aceasta casuta de papusi", a incheiat Michelle Obama.