Guvernul Japoniei a aprobat oficial documentul care proclama ca patru dintre insulele sudice ale lantului Kurile sunt "illegal ocupate de Rusia". Este vorba de Iturup, Kunashir, Shikotan si arhipelagul Habomai, care au intrat in componenta URSS in 1945, dupa infrangerea Japoniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, scrie Vremia novostei.

Decizia executivului nipon vine dupa ce, in vara acestui an, Camera superioara a Parlamentului a adoptat, in unanimitate, o lege care stipuleaza ca insulele Iturup, Shikotan, Kunashir si arhipelagul Habomai sunt "parte indisolubila a Japoniei". Legea cere adoptarea de masuri imediate pentru recuperarea acestor teritorii, cunoscute drept Insulele Kurile.

Purtatorul de cuvant al MAE rus, Andrei Nesterenko, a declarat ca "Moscova priveste cu atentie sporita acest pas al guvernului Japoniei".

Diplomatia rusa a reactionat transmitand o nota omologilor japonezi in care subliniaza ca cele patru teritorii "sunt parte integranta a Federatiei Ruse pe baze legale, in conformitate cu acordurile si intelegerile cu putere juridica pentru Tokio stabilite intre puterile aliate, precum si cu Statutul ONU, ratificat de Japonia".

Decizia guvernului de la Tokio a fost catalogata drept "inacceptabila", noteaza VN.