Procesul de coruptie impotriva premierului italian Silvio Berlsuconi va incepe la 27 noiembrie, dupa ce, la inceputul acestei luni, judecatorii Curtii Constitutionale i-au anulat imunitatea penala, transmite AFP.

Procesul a fost suspendat anul trecut, dupa ce parlamentarii italieni au adoptat o lege care-i oferea imunitate premierului.

Curtea Constitutionala de la Roma a decis, la 7 octombrie, ca legea care ii garantateaza prim-ministrului imunitate penala este neconstitutionala. Verdictul deblocheaza, astfel, toate urmaririle judiciare impotriva lui Berlusconi si reluarea a cel putin doua procese de coruptie in care acesta este implicat.

"Sunt, in mod absolut, persoana cea mai persecutata de magistratura din toate timpurile, din intreaga istorie si din intreaga lume", a declarat Berlusconi dupa decizia Curtii Constitutionale.