Mare amator de aventuri mediatizate, premierul Rusiei, Vladimir Putin, s-a declarat incantat sa primeasca sambata primii doi leoparzi sositi la noul centru de crestere a felinelor de langa Soci, in fata camerelor televiziunilor rusesti, relateaza AFP.

Dupa ce si-a scos ochelarii de soare, Putin s-a apropiat prudent de feline, care au inceput sa maraie, dupa care a deschis cusca pentru a permite leoparzilor oferiti de Turkmenistan sa intre in tarcul centrului WWF Rusia, sub flashurile aparatelor de fotografiat.

Imediat dupa aceea, seful guvernului si-a scos telefonul mobil pentru a-l suna pe presedintele turkmen, Gurbanguly Berdymukhammedov: "Tocmai admiram cadoul dumneavoastra. Sunt foarte draguti", a spus Putin, surazand.

Alti leoparzi tineri din aceasta specie rara, care a disparut complet din Caucaz la inceputul secolului trecut, vor sosi in curand in Rusia, din Turkmenistan si din Iran, pentru a fi crescuti in acest centru de reabilitare, dupa care vor fi lasati liberi in natura.

In septembrie 2008, Putin a neutralizat un tigru care, potrivit presei rusesti, ameninta mai multi ziaristi care se apropiasera prea mult de animal.

De asemenea, in cursul unei vizite in extremul orient rusesc, Putin s-a scufundat, intr-un costum de scafandru, pentru a fixa un emitator pe spatele unei balene.