Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, urmeaza sa fie reconfirmat, miercuri, pentru un nou mandat de cinci ani in fruntea executivului european, posibil cu sprijinul majoritatii absolute - comenteaza France Presse.

El este sustinut de Partidul Popular European (PPE, 265 de eurodeputati), care l-a si propus pentru un al doilea mandat, de Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE, 84 eurodeputati) - ce-i drept, conditionat - si de Conservatorii si Reformistii Europeni (ECR, 54 de membri). In cazul in care toti reprezentantii acestor grupuri vor prezenta pentru Barroso, s-ar obtine 403 de voturi favorabile politicianului portughez, cu mult peste majoritatea simpla de 50% plus unu din cei prezenti, cat este necesar pentru investirea in functie, potrivit Tratatului de la Nisa.

Inaintea votului, Barroso si-a prezentat programul sau politic. Printre prioritati - plasarea cetateanului in centrul preocuparilor Uniunii, precum si promovarea valorilor si intereselor europene in lume. In opinia sa, institutiile europene pot alege sa lucreze impreuna si sa asigure, in acest fel, pozitia de lider a Europei in lume, ori sa nu colaboreze si atunci influenta europeana pe scena mondiala va fi una marginala.

Jose Manuel Durao Barroso este singurul candidat la functia de presedinte al Comisiei Europene pentru un mandat de cinci ani, in perioada 2009-2014. El ocupa acest post din noiembrie 2004.