Mai multe asociatii care lupta impotriva raspandirii SIDA s-au declarat scandalizate dupa aparitia unei reclame in care dictatorul Adolf Hilter este infatisat facand sex neprotejat, informeaza Telegraph. Acestea au criticat faptul ca reclama ii stigmatizeaza pe cei infestati cu virusul HIV.

Clipul video, care se termina cu mesajul "SIDA este un asasinat in masa", este menita sa-i sperie pe cei tineri si sa-i forteze sa utilizeze prezervative, prin asocierea bolii cu imaginea dictatorului nazist.

Telegraph precizeaza ca reclama, foarte sugestiva din punct de vedere sexual, infatiseaza un cuplu care se dezbraca si face sex. "Ceea ce apare sa fie o reclama tipica la un parfum sau la lenjerie ia o intorsatura macabra cand camera se opreste asupa fetei barbatului in momentului orgasmului - dezvaluind chipul lui Adolf Hilter".

Clipul a fost produs de agentia das comitee din Hamburg, pentru organizatia germana Regenbogen e.V., care incearca sa constientizeze publicul in legatura cu percolul SIDA,

"Campania este destinata sa socheze oamenii, sa aduca subiectul SIDA inapoi in centrul discutiilor si sa schimbe moda ce exista in prezent in legatura cu contactul sexual neprotejat. Deoarece oricine poate fi infectat", se precizeaza pe pagina de internet a organizatiei.

La randul sau, un reprezentant al agentiei de publicitate a declarat ca "multi oameni nu constientizeaza ca SIDA inca omoara o multime de persoane in fiecare zi. Regenbogen e.V. a vrut o campanie care sa spuna oamenilor ca aceasta este inca o amenintare. In Germania, Hitler este cel mai urat chip pe care-l poti folosi pentru a arata raul".

Mai multe organizatii de lupta impotriva SIDA au criticat insa spotul, afirmand ca el va face si mai grea viata celor infestati. "Cred ca reclama este incredibil de nociva pentru oamenii care traiesc cu HIV si care deja se confrunta cu stigmatul si discriminarea din cauza ignorantei legate de virus", a declarat un purtator de cuvant al National AIDS Trust din Marea Britanie, adaugand ca "reclama este, de asemenea, nepotrivita deoarece in Marea Britenie, datorita tratamentului, infectarea cu HIV nu duce neaparat la imbolnavirea cu SIDA".

Reclama a fost lansata pentru a marca Ziua Mondiala a SIDA. Clipul va fi difuzat la posturile de televiziune din Germania, insa doar dupa ora 21 din cauza continutului sau sexual explicit.

Reclama poate fi vizionata aici. Atentie, imagini cu caracter sexual explicit!