Liderul libian Muammar Gaddafi intentioneaza sa solicite Natiunilor Unite "desfiintarea" Elvetiei si impartirea teritoriului acesteia intre statele vecine, informeaza Bild. Colonelul Gaddafi a depus o cerere la ONU in care spune ca statul elvetian trebuie sters de pe harta si impartit intre Franta, Italia si Germania.

Potrivit informatiilor, Gaddafi urmeaza sa-si prezinte planul la 15 septembrie, cand Libia va prelua, pentru un an, presedintia Adunarii Generale a ONU.

Gaddafi a prezentat aceasta idee, pentru prima data, in iulie, in cadrul summit-ului G8 din Italia, cand a spus ca "Elvetia este o mafie mondiala si nu un stat".

"Este format dintr-o comunitate italiana care ar trebui sa se intoarca in Italia, o populatie germana care ar trebui sa se intoarca in Germania si o alta comunitate, franceza, care ar trebui sa se duca in Franta", a afirmat Gaddafi.

Ministrul elvetian de Externe a spus ca Libia duce o campanie impotriva intereselor Elvetiei. La randul sau, Christa Markwalder, care este parlamanter elvetian, a declarat: "suntem ingrijorati ca Libia va incerca sa foloseasca presedintia Adunarii Generale a ONU pentru a produce daune reputatiei Elvetiei".

Un profesor de drept international la Universitatea din Basel, Anne Peter, a declarat insa pentru "20 Minuten Online" ca este putin probabil ca solicitarea lui Gaddafi sa fie discutata in plenul Adunarii Generale deoarece "este un abuz flagrant al legilor internationale care protejeaza suveranitatea si integritatea teritoriala a unei tari".

Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat dupa ce fiul colonelului Gaddafi, Hannibal, si sotia sa, care era insarcinata, au fost arestati in Geneva in urma cu un an, fiind acuzati ca au agresat o camerista intr-un hotel. Doi oameni de afaceri elvetieni au fost ulterior arestati in Libia, fiind inca in inchisoare in acest moment, in ciuda promisiunilor lui Gaddafi ca vor fi eliberati.